Cum am ajuns aici? Analiza mea e lunga si fara vreo pretentie, asa ca sunteti liberi sa comentati, criticati, completati. 16 sunt motivele identificate de mine pentru ceea ce ni se intampla azi: 3 sunt majore, 8 sunt secundare, 5 sunt decizii de moment, luate local. In primele 11, Diaspora „activa” a jucat rolul de […]
Vineri, 6 septembrie 2024, Profit.ro a inregistrat, conform cifrelor oficiale SATI, un trafic de 391.950 vizitatori unici. Un record absolut, venit la cateva zile dupa ce s-au implicit 9 ani de la lansarea siteului, pe 2 septembrie 2015.
Sara pe deal Buciumul sună cu jale Turmele urc’ Stelele scăpără-n cale Nicușor își roade unghiile, Doctorul și-a luat o trotinetă. Zgomotul creştea că marea turburată şi înaltă, Urlete de bătălie s-alungau dupăolaltă, Însă frunzele-ascuţite se îndoaie după vânt Şi deasupra Romei nouă se înclină la pământ. Piedone își face cruce și sărută Biblia. Şi […]
În loc de introducere trebuie precizat că în SUA nu este ilegal să ai un monopol, este însă ilegal să folosești tactici care să-ți permită să păstrezi monopolul. Implicit cel care deține monopolul are suficientă putere pentru a exclude competiția. Procurorii americani acuză Apple de monopol pe piața de smartphone-uri și se folosesc de trei […]
Apple a fost data in judecata de Departamentul de Justitie al Statelor Unite pentru monopol in ecosistemul iPhone. Voi reveni pe subiect pentru ca merita o analiza mai detaliata, fiind vorba de un caz de referinta in justitia americana si in „lupta” impotriva „big tech”. Azi remarc doar faptul ca procurorul general al Statelor Unite […]
Acum 5 ani scriam aici ca Netflix e in pole position pentru a castiga razboiul Hollywood-ul si companiile mari de tehnologie: << Netflix – este in pole position, conducand detasat in fruntea celor aproape 150 milioane de abonati pe care-i are in intreaga lume. Simtind pericolul de a ramane fara content a inceput sa investeasca […]
1. Prima mentionare a schimbarilor climatice a fost facut in 1896 de catre cercetatorul suedez Svante Arrhenius care a prezis ca cresterea cantitatii de CO2 in atmosfera va duce la cresterea temperaturii scoartei terestre din cauza efectului de sera. 2. Influenteaza CO2 cresterea temperaturii/schimbarea climatica? Evident. Cat si cum? E de analizat. 3. Generatia mea, […]
Cozmin Gusa, aka “Rusia este a doua mea patrie”, pupilul lui Mircea Popa, cel care a cerut azil politic la Moscova inainte de ‘89 si a infiintat Fundatia Rusia – Romania, goarna masculina a lui Putin in Romania, se declara “ingrijorat” ca banii pentru achizitia Telekom Mobile ar putea “veni” de la Moscova. Ireal. Aceasta […]
Stirea 1: Secretarul de stat al SUA, Tony Blinken, a declarat luni unui grup de lideri ai comunității evreiești americane că i-a cerut prim-ministrului Qatar să atenueze retorica Al Jazeera despre războiul din Gaza, potrivit a trei persoane care au participat la întâlnire. (Axios) Stirea 2: În mai 2021, la doar trei luni după ce […]
Binance este una dintre cele mai populare platforme de schimb de criptomonede din lume. Aceasta oferă o mare varietate de monede criptografice și instrumente de tranzacționare. Există însă și mai multe păreri despre această platformă, în special în ceea ce privește securitatea și serviciile oferite clienților. Acest articol va discuta aceste păreri și va aborda ... Read more
Interactive Brokers (IB) este o companie americană de brokeraj online, care oferă servicii de tranzacționare și investiții în diverse clase de active. Compania a fost fondată în 1977 și este una dintre cele mai mari companii de brokeraj din lume. IB oferă o gamă largă de instrumente de tranzacționare și investiții, cum ar fi acțiuni, ... Read more
XTB și Etoro sunt două dintre cele mai populare platforme de tranzacționare online din lume. XTB este o firmă de tranzacționare online care oferă una dintre cele mai bune platforme de tranzacționare. Acesta oferă clienților săi acces la piețele financiare mondiale, precum Forex, CFD-uri, acțiuni și ETF-uri. Etoro este, de asemenea, o platformă de tranzacționare ... Read more
Nu trebuie să fie Crăciunul, ca să ne bucurăm de portocale. Dar parfumul lor neaduce liniște la chakre oricând. Prăjitura asta are gust de copilărie și de lenevealădin aia bună. Poate fi un început de portokalopita, din cea cu care vă îndopați pânăla leșin în Grecia, mai puțin siropul. E o variantă mai pură și […]
Cred că uneori gândurile noastre de dor, de dragoste se transformă în ciocolată. M-am gândit să traduc în această prăjitură felul în care mă ținea uneori mama în brațe, sau eu pe ea, când împărțeam ceva dulce și bun, felul complice în care ne priveam și râdeam, acel clătinat din cap de plăcere după fiecare […]
Fursecul e, alături de măslină și atenție, o prezență constantă în filozofia darului la noi. Nicio măslină nu a fost rănită pe parcursul rețetei, ba dimpotrivă. Așa că vă îndemn să vă puneți o cafeluță și să urmăriți cu atenție și savoare ce urmează. E ușor de făcut, simplu de ronțăit și se înmoaie mai […]
Când vine frigul, băgăm prăjiturile în casă, la cuptor. Băgăm și ficușii, dar nu în cuptor, na. Că nu încap. Mai cu o glumă, mai cu un cookie, vine încet vremea sărbătorilor și a dimineților leneșe, în ciorapi de lână. Am făcut un Nespresso Forest Fruit Flavour și vă ofer REȚETA!!!! Cookie cu alune de […]
Italia exprimă cel mai bine (câteodată 😊) un sincer: Atât s-a putut! Și această nonșalanță cred că merită folosită cât mai des, ca o eșarfă frumoasă. Dacă poți obține ceva bun în 10 minute, de ce să te chinui?! Sudul, mai ales Sicilia, folosește în zeci de nuanțe această rețetă. Sigur că pentru maramureșeni sudul […]
Am fost în vacanță în Italia și am înțeles iar că ne grăbim prea tare. Pe îndelete este noua mea mantră și dacă o să faceți rețeta și o să gustați cafeaua, o să înțelegeți de ce. Încă mai poți găsi bătrâni, unii chiar tineri, care să îți vorbească cel puțin o oră despre o […]
Aș putea să încep cu un clișeu despre pahare aburite și nevoia noastră de răcoare și de mango, dar prefer să îmi aduc aminte de o ploaie frumoasă din Londra și de restaurantul indian unde am și mâncat aproximativ acest kulfi de mango. Nu am stat să reduc laptele cu două treimi, cum se făcea […]
S-a copt ananasul din curte și nu mai știam ce să fac cu el, că am dat și ultimul alambic din colecție. Așa că am zis să pun niște lapte de cocos la rece și să văd dacă mă vizitează conceptul. Am luat și niște zahăr de cocos și am scos câteva cuburi de gheață […]
S-au făcut peste trei ani, de când mă trezesc din nou la 5 ca să merg la radio. Între timp, am băut mii de cești și am convins românii să își ureze: Dimineață binecuvântată și spor la cafeluță! Într-o dimineață normală beau cel puțin o cutie de Nespresso, plus ce mai ciupesc prin oraș, pe […]
1. Standard & Poor's a retrogradat Marea Britanie de la ratingul maxim AAA la AA, cu perspectivă negativă, anunţă BBC. S&P afirmă că ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană va slăbi predictibilitatea, stabilitatea şi eficienţa politică. Măsura va conduce la costuri mai mari de finanţare pentru Marea Britanie.
2. Ungaria elaborează un plan de atragere a companiilor care vor să părăsească Marea Britanie, anunţă Financiare.ro. Guvernul ungar elaborează o listă de stimulente pentru a atrage firmele ce vor părăsi Marea Britanie după Brexit, a declarat ministrul Economiei de la Budapesta, Mihaly Varga, într-un interviu acordat cotidianului financiar Vilaggazdasag.
3. Ca şi cum Brexit-ul nu ar fi fost de ajuns, echipa de fotbal a Angliei a fost învinsă de cea a Islandei cu 2-1, fiind eliminată de la Campionatul European de Fotbal, care se desfăşoară în Franţa.
4. Lira sterlină s-a oprit din depreciere şi are o uşoară creştere.
5. Britanicii nu l-au ascultat pe Sir Winston Churchill, care spunea în 1946: ”Există un remediu care, în câţiva ani, ar face Europa liberă şi fericită. Acesta presupune recrearea familiei europene, cel puţin în măsura în care acest lucru este posibil, şi dotarea ei cu o structură care să-i poată permite să trăiască în pace, siguranţă şi libertate. Trebuie să construim ceva de tipul Statelor Unite ale Europei”.
1. O petiţie lansată pe site-ul Camerei Comunelor a Parlamentului Britanic de un activist pro-Brexit, William Oliver Healey, în data de 25 mai 2016, şi care cere introducerea unei reguli noi pentru un referendum de părăsire a Uniunii Europene: referendumul va fi validat doar dacă votul pentru o opţiune este de minimum 60% în condiţiile unei participări de minimum 75%, în caz contrar referendumul trebuind repetat, a fost preluat de britanicii nemulţumiţi de rezultatul referendumului din 23 iunie 2016. Există şi o hartă interactivă pe care se pot vedea câte semnături au fost puse pe petiţie din fiecare comitat. Mai multe detalii, într-un articol din Guardian. Până în momentul scrierii acestor rânduri, numărul de semnături a ajuns la 3.735.169.
2. Mihai Alexandru Crăciun, proaspăt londonez, a scris un articol pe site-ul Biziday.ro intitulat Londra, a doua zi după... Și 40 de ani înainte de Brexit, în care surprinde mai multe aspecte puţin cunoscute privind motivele pentru care britanicii au votat în proporţie de 52% pentru ieşirea ţării lor din UE. De citit.
3. Ţările membre ale Uniunii Europene au decis să nu negocieze Brexit-ul până cînd Marea Britanie nu adresează o cerere scrisă prin care apelează art.50 la Tratatului de la Lisabona, scrie Hotnews.ro. Decizia este cea morală şi legală, în condiţiile în care lideri ai UE (Juncker, Schultz, Tusk) avansaseră iniţial ideea unor întâlniri oficiale separate ale celorlalţi 27 membri ai UE.
4. Lira sterlină continuă să se deprecieze, ajungând la 1,3244 $ şi 1,2010 €.
5. Grupul bancar britanic HSBC, cea mai mare bancă europeană, ar urma să-şi mute până la 1.000 dintre angajaţi din Londra la Paris, dacă Marea Britanie va părăsi piaţa unică europeană, după votul dat joi de britanici de a ieşi din Uniunea Europeană, scrie Money.ro. Reamintesc faptul că nu demult HSBC (acronim al Hong Kong and Shanghai Banking Corporation) şi-a pus problema mutării sediului central la Hong Kong. Oare ce vor vota acţionarii dacă această problemă se va mai pune?
6. Inedit: în ciuda faptului că engleza este limba cea mai utilizată în redactarea documentelor Uniunii Europene, engleza va înceta să mai fie limbă oficială a UE, odată cu ieşirea Marii Britanii. Detalii, în Politico.eu.
1. Mişcarea politică favorabilă Brexit vrea să obţină dreptul companiilor britanice de servicii financiare de a avea activităţi în spaţiul comunitar după ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, scrie Mediafax. Dacă ne uităm pe site-ul Autorităţii de Supraveghere Financiară la lista intermediarilor care prestează servicii financiare în România, vom constata că majoritatea covârşitoare a acestor intermediari din străinătate provin din Marea Britanie. Este de înţeles interesul companiilor britanice de servicii financiare de a beneficia în continuare de paşaportul financiar european după părăsirea Uniunii Europene, altminteri procedurile de înregistrare în ţările membre UE fiind foarte lungi şi anevoioase.
"Londra ar trebui să iniţieze negocieri informale privind relaţia post-Brexit cu UE înainte de a activa Articolul 50 al Tratatului de la Lisabona", a declarat Matthew Elliot, directorul echipei de campanie favorabilă ieşirii Marii Britanii din UE.
Întrebat dacă negocierile vor trebui să includă dreptul companiilor britanice de servicii financiare de a opera în spaţiul UE, Elliott a răspuns cu îndrăzneală: „Da, absolut, trebuie să obţinem un acord complet, care să acopere toate activităţile în relaţia cu UE. Nu există niciun motiv pentru care să nu poată fi aplicat un acord dedicat care să permită activităţile companiilor britanice de servicii financiare”.
2. Brexit-ul înseamnă negocieri dure pentru Londra în perioada următoare. În oricare dintre scenarii, multe dintre obligaţiile actuale ale Marii Britanii faţă de Uniunea Europeană ar putea fi păstrate în condiţiile în care politicienii de la Londra care vor gestiona această criză vor dori să păstreze privilegii comerciale în relaţia lor cu ţările membre ale Uniunii Europene.
Odată cu decizia de a ieşi din Marea Britanie, guvernul de la Londra are în faţă o uriaşă sarcină diplomatică şi juridică. Potrivit prevederilor Tratatului de la Lisabona, Marea Britanie are la dispoziţie doi ani pentru a negocia termenii ieşirii din Uniunea Europeană. Pentru a descuraja tentative similare pe viitor, spun analiştii, UE va negocia la sânge şi va impune condiţii dure. Aşa se face că, până la urmă, Marea Britanie ar putea să-şi păstreze mare parte din obligaţiile actuale faţă de UE, scrie Digi24.ro.
3. Unii turişti britanici aflaţi în străinătate au fost puşi astăzi în situaţia să li se refuze schimbarea lirelor sterline în moneda locală, dată fiind volatilitatea cursului.
4. Reprezentantul Marii Britanii în Comisia Europeană, Jonathan Hill, care este comisarul pentru servicii financiare, a anunţat azi că demisionează în urma votului Brexit de la referendum, în condiţiile în care el făcuse campanie pentru menţinerea ţării în UE.
„Nu cred că ar trebui să-mi continui mandatul de comisar din partea Marii Britanii, ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat”, a declarat Jonathan Hill într-un comunicat. „Prin urmare, i-am spus preşedintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, că voi demisiona”, a anunţat comisarul, citat de Digi24.ro.
5. Guvernul scoţian intenţionează să lanseze discuţii imediate cu Bruxelles-ul pentru a rămâne în UE şi se va pregăti pentru organizarea unui nou referendum privind independenţa, ca urmare a votului Brexit, a declarat azi premierul Nicola Sturgeon.
„Un al doilea referendum pentru independenţa Scoţiei este în mod evident o opţiune care trebuie luată în considerare şi va fi cu siguranţă luată în considerare. Pentru a ne asigura că această opţiune este şi realizabilă într-un moment oportun, vom lua acum măsuri pentru a ne asigura că legislaţia necesară este aprobată. În această dimineaţă, cabinetul a aprobat în mod formal această activitate. Cabinetul a aprobat începerea imediată a discuţiilor cu instituţiile UE şi cu alte state membre ale UE pentru a explora toate opţiunile disponibile pentru a proteja locul Scoţiei în Uniune”, a declarat Sturgeon (sursa).
Dimineaţa acestei zile a adus lumii rezultatul unei decizii la care nu mulţi se aşteptau: britanicii au decis în proporţie de 51,9% ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană. O cauză uriaşă, al cărei rezultat va remodela lumea. Deşi se ştia că este posibile unul din două rezultate, nu foarte mulţi creditau cu şanse reale Brexit-ul.
Suma de evenimente care a condus la acest rezultat se înscrie într-un moment critic pentru Europa. În ultimii ani, Europa se confruntă cu un reviriment al mişcărilor populiste şi extremiste: Zori Aurii (Χρυσή Αυγή) în Grecia, Frontul Naţional în Franţa, UKIP în Marea Britanie, Ataka (Атака) în Bulgaria, NPD în Germania, Podemos în Spania, Liga Nordului în Italia, Partidul Progresist în Norvegia, Partidul Poporului în Elveţia, Frontul Naţional în Franţa, Jobbik în Ungaria, unele dintre ele fiind finanţate, după unele informaţii, de către Moscova. Iată că ascensiunea UKIP în Marea Britanie a condus la această decizie majoră a britanicilor. Prim-ministrul conservator, David Cameron, vrând să salveze pielea partidului său înaintea ultimelor alegeri legislative din Regatul unit, a promis electoratului că va organiza un referendum pe marginea posibilei părăsiri a Uniunii Europene de către ţara sa. A câştigat alegerile, a devenit prim-ministru şi a fost obligat să-şi ţină promisiunea, astfel ajungându-se la referendumul din 23 iunie 2016. Când a realizat riscul efectiv al ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, Cameron a iniţiat o campanie furibundă pentru rămânere, campanie care, după cum s-a văzut, s-a soldat cu un eşec. Mai mult decât atât, referendumul a divizat tabăra conservatoare, mai mulţi miniştri din cabinetul Cameron militând pentru Brexit, la fal ca fostul primar conservator al Londrei, Boris Johnson.
Ministrul de finanţe, George Osborne, adept anti-Brexit, a avut o luare de poziţie viguroasă, menită să tragă atenţia britanicilor asupra gravelor consecinţe economice şi financiare la care ar expune ţara în cazul votului Brexit. De asemenea, Mark Carney, guvernatorul Băncii Angliei, a atras atenţia asupra gravelor consecinţe ale Brexit-ului, din perspectiv băncii centrale. Analiştii ai principalelor bănci de investiţii şi bănci comerciale au conturat scenarii sumbre în ipoteza Brexit-ului. Demersurile lor profesioniste nu au avut câştig de cauză. Britanicii au decis să iasă din Uniunea Europeană. Procesul va fi lung, o durată minimă fiind estimată la doi ani.
Consecinţele deciziei britanicilor nu au întârziat să apară: bursele europene au înregistrat scăderi de câteva procente, iar lira sterlină a ajuns la cel mai coborât nivel din ultimii 31 de ani în raport cu dolarul american. Cu siguranţă, va urma o perioadă de turbulenţe pe pieţele financiare, investitorii se vor reorienta către active de refugiu: titluri de stat, aur, franc elveţian.
Din fericire sau nu, România nu are schimburi comerciale semnificative cu Marea Britanie, însă impactul Brexit-ului va fi scăderea PIB-ului românesc cu până la 0,5%, ceea ce, în condiţiile unui deficit bugetar proiectat la 2,95% din PIB, ar conduce la depăşire a normelor prevăzute de tratatul de la Maastricht. Consecinţele vor fi mai serioase pentru românii care lucrează în Marea Britani. Cei înalt calificaţi nu vor fi afectaţi prea mult, dar cei cu calificări inferioare ar putea avea probleme la obţinerea permisului de muncă, în cazul în care Uniunea Europeană şi marea Britanie nu vor agrea un acord care să permită circulaţia forţei de muncă.
Oricare ar fi fost rezultatul referendumului de ieri, Uniunea Europeană primeşte un semnal foarte serios asupra necesităţii reformării radicale a propriilor instituţii şi a propriilor proceduri. Mulţi europeni sunt extrem de nemulţumiţi de birocraţia europeană, nivelul excesiv al impozitării şi de luarea deciziilor la Bruxelles. Astfel, paradigma Uniunii Europene nu mai poate continua în situaţia de acum.
1. Activarea hazardului moral După cum se ştie, una dintre cauzele principale ale crizei financiare declanşate în anul 2008 (pe data de 15 septembrie 2008, a intrat în faliment banca Lehman Brothers), a fost hazardul moral manifestat în sistemul bancar american. Raportul Camerei Deputaţilor pretinde că legea are ca "obiect de reglementare crearea procedurii legale potrivit căreia debitorul aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit să poată preda creditorului imobilului ipotecat aflat în proprietatea sa, în vederea stingerii obligaţiilor asumate". În realitate, însă, textul de lege afirmă: "Prezenta lege reglementează dreptul debitorului de a stinge integral creanţa şi accesoriile sale, izvorând dintr-un contract de credit, prin transmiterea către creditor a dreptului de proprietate asupra bunului imobil ipotecat în favoarea creditorului, în condiţiile prevăzute de prezenta lege". Nu se mai suflă niciun cuvinţel despre sintagma "aflat în imposibilitatea de a achita împrumutul acordat în baza unui contract de credit", ceea ce induce hazardul moral, adică dă posibilitatea celor care, deşi nu se află în imposibilitatea de rambursare a creditului, doresc să închidă creditul prin darea în plată să o facă în baza acestei legi.
2. Alterarea funcţiei de intermediar financiar a băncilor În discursul susţinătorilor legii, pare a nu exista conştiinţa funcţiei de intermediar financiar a băncilor. Studenţii mei de la finanţe-bănci învaţă despre această funcţie în primul an de facultate. Comentatorii după ureche nu par a cunoaşte conceptul. Într-o lume în care procesul de dezintermediere bancară se accentuează, legea citată pune umărul la acest proces, cu consecinţe serioase. Mai ales într-o ţară cu un grad de bancarizare extrem de mic, aşa cum este România.
3. Perturbarea semnificativă a fluxurilor de numerar previzionate ale băncilor Cum una dintre funcţiile băncilor este transformarea pasivelor (depozitelor) cu maturitate mică în active (credite) cu maturitate mare, respectarea fluxurilor de numerar previzionate are o importanţă semnificativă asupra stabilităţii băncii. Măsurile prevăzute de legea în discuţie ar putea perturba semnificativ fluxurile de numerar previzionate, conducând la destabilizarea activităţii bancare.
4. Distorsionarea pieţei imobiliare Apariţia pe piaţă a imobilelor date în plată va suplimenta oferta de locuinţe, ceea ce va agrava dezechilibrul actual între cerere şi ofertă. De asemenea, va distorsiona mecanismul de formare liberă a preţurilor pe piaţa imobiliară.
5. Legea acţionează şi în trecut Un principiu fundamental din drept spune că legea acţionează numai în viitor. Nu este cazul acestei legi.
6. Încălcarea dreptului de proprietate al băncilor Legea obligă băncile să reintre în posesia bunurilor ipotecate în favoarea lor, încălcându-li-se astfel dreptul de proprietate asupra banilor împrumutaţi. Astfel, băncile sunt deposedate de o parte a proprietăţilor lor. Astfel, o bancă ar putea fi obligată să cumpere cu 80.000 € (creanţa asupra debitorului) un imobil a cărui valoare de piaţă este de 50.000 €.
7. Pierderi serioase în sistemul bancar Surse din piaţa bancară apreciază pierderile determinate de această lege sistemului bancar de 1-4 mld. €. Cel puţin o bancă ar putea intra în faliment, în conformitate cu declaraţiile de zilele trecute ale lui Nicolae Cinteză, directorul Direcţiei de Supraveghere din BNR.
8. Înăsprirea condiţiilor de creditare pentru creditele ipotecare În condiţiile date de noua lege şi de avalanşa de dări în plată ce va urma, băncile comerciale vor fi silite să modifice semnificativ condiţiile de creditare pentru creditele ipotecare, însemnând o creştere semnificativă a avansului, poate până la 50% din valoarea imobilului, şi o mărire semnificativă a dobânzii, care va trebui să înglobeze şi noul risc de dare în plată.
9. Afectarea stabilităţii financiare Prin consecinţele sale, această lege conduce la o alterare a stabilităţii financiare generale prin afectarea stabilităţii sistemului bancar.
10. Afectarea justiţiei cu procese interminabile Legea va avea drept consecinţă un număr foarte mare de procese în justiţie, dacă cei îndreptăţiţi nu vor sesiza la timp Curtea Constituţională asupra unora dintre prevederile legii. Se vor ridica nenumărate excepţii de neconstituţionalitate, care vor ajunge tot la Curtea Constituţională.
Mai mult decât atât, opinia publică a început să pună la îndoială buna credinţă a iniţiatorilor şi susţinătoril parlamentari ai legii, aşa cum arată Cătălin Striblea în articolul Darea în plată, prin declaraţiile de avere ale deputaţilor, care a avut curiozitatea, într-un demers jurnalistic bine documentat, să analizeze declaraţiile de avere ale iniţiatorului legii, deputatul Daniel Cătălin Zamfir, şi ale membrilor Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor. Atât iniţiatorul legii, cât şi membrii Comisiei Juridice au nenumărate credite ipotecare, ceea ce naşte suspiciunea că legea este făcută pentru interesul propriu al acestora şi nicicum pentru binele poporului.
În pofida atenţionărilor publice, deputaţii (Camera Deputaţilor fiind cameră decizională) au votat aproape în unanimitate această monstruozitate de lege. Specialişti în domeniul bancar au arătat posibilele consecinţe, dar nu au fost ascultaţi de o clasă politică populistă, indiferent de culoare, şi nepregătită să ia decizii legislative în domenii foarte specializate.
Cred că cel mai potrivit lucru ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să refuze promulgarea acestei legi şi să o retrimită parlamentului. De asemenea, ar trebui să facă uz de dreptul său spre a trimte legea pentru control de constituţionalitate către Curtea Constituţională.
Astăzi, BNR a anunţat decizia luată în şedinţa de politică monetară a Consiliului de Administraţie de a reduce dobânda de politică monetară de la 2% la 1,75%. Mişcarea e foarte riscantă în acest moment tulbure de pe pieţele financiar-monetare. Totodată, guvernatorul Isărescu a încercat o justificare implicită a acestei măsuri prin faptul că inflaţia va scădea spre zero la sfârşutul anului (sursa), dată fiind reducerea cotei de TVA pentru alimente de la 24% la 9%. Pare hazardată o astfel de explicaţi din partea unui guvernator de bancă centrală.
Desigur, măsura de reducere a dobânzii de politică monetară poate fi explicată şi prin intenţia băncii centrale de a impulsiona economia românească, prin ieftinirea creditului.
Dacă studiem contextul european, constatăm că, în lupta sa cu deflaţia, Banca Centrală Europeană a iniţiat un program de relaxare cantitativă în valoare de circa 1.100 mld. €, care se va derula în perioada martie 2015-septembrie 2016. Programul constă în achiziţia unor active garantate în valoare medie de 60 mld. € pe lună, active care în mod normal nu ar fi fost achiziţionate de către BCE, acţiune care va alimenta inflaţia. Spre exemplu, în luna aprilie 2015, obligaţiuni guvernamentale de 47,7 mld. €, obligaţiuni garantate de 11,5 mld. € şi titluri de valoare garantate cu active (ABS) în valoare de 1,16 mld. € (sursa). Acest lucru înseamnă inundarea pieţei cu euro, ceea ce explică parţial depreciere monedei unice europene faţă de dolarul american. Ţinând cont de ponderea foarte mare a comerţului exterior românesc cu zona euro, acest tăvălug ne va cuprinde şi este uşor de presupus că procesul ne va afecta. Inflaţia mică, spre zero, nu va dura foarte mult.
În teorie, dobânda de politică monetară trebuie să fie mai mare decât dobânzile bonificate la depozite şi mai mică decât dobânzile percepute la credite. Cum dobânzile la depozite trebuie să fie real-pozitive (aşa cum susţine şi guvernatorul Isărescu - sursa), pentru a evita fenomenul de dezintermediere bancară, adică fuga deponenţilor către plasamente alternative, aceste dobânzi trebuie să depăşească inflaţia. Măsura în care trebuie să o facă depinde de impozitul pe dobânzi bancare în cuantum de 16% şi comisioanele practicate de băncile comerciale.
Prin măsura luată astăzi de BNR ne paşte pericolul ca, atunci când inflaţia se va face din nou simţită în România şi va creşte spre 2%, banca centrală să fie silită să crească dobânda de politică monetară, ceea ce ar conduce la un nivel crescut de neîncredere din partea investitorilor străini şi a pieţelor financiare internaţionale, fiind subminată încrederea în predictibilitatea politicii monetare şi în capacitatea băncii centrale de a previziona corect fenomenele economico-financiare.
Acum două zile, am fost invitat de Constantin Rudniţchi la emisiunea Business Lunch de la The Money Channel, alături de Dr. Adrian Mitroi, profesor de economie şi analist economic. Printre temele discutate, s-au numărat: execuţia bugetară pentru anul 2014, educaţia financiară, loteria bonurilor fiscale, situaţia debitorilor cu credite în franci elveţieni, situaţia economico-financiară din Grecia după câştigarea alegerilor de către Syriza. Puteţi urmări transcriptul emisiunii aici.
În 2011, Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a decis plafonarea francului elveţian la valoarea de 1 € = 1,2 CHF. Măsura, clasată de teoriile monetare ca fiind neortodoxă şi etatistă, a fost luată pentru frânarea întăririi monedei helvete ca urmare a consecinţelor crizei. Se ştie că, în cazul turbulenţelor financiare, cum este criza financiaro-economică izbucnită în SUA în 2007 şi în Europa în 2008, investitorii dezvoltă aversiune la risc. În consecinţă, îşi mută plasamentele relativ riscante şi bine remunerate în plasamente cu risc redus, deşi remunerate mult mai slab. Printre activele de refugiu, se numără bondurile guvernamentale din ţări cu economii solide, aurul, operele de artă şi francul elveţian. Din cauza refugiului către cel din urmă, SNB a decis să ia o măsură în bună măsură criticabilă, argumentând că îi ajută pe exportatorii elveţieni.
În timpul unei conferinţe de presă ţinute astăzi, Thomas Jordan, preşedintele SNB, a anunţat faptul că banca centrală elveţiană renunţă la plafonarea monedei naţionale la valoarea de mai sus. Printre motivele invocate de Jordan, se numără faptul că francul elveţian nu mai este la fel de supraevaluat ca la începutul crizei şi deprecierea euro în raport cu dolarul SUA şi menţinerea plafonului a depreciat francul elveţian masiv faţă de dolarul american.
Având în vedere faptul că măsura a intrat în vigoare imediat, pieţele valutare au intrat în vrie, ajungându-se chiar la raportul 1 € = 0,8 CHF. Ulterior, după trecerea şocului iniţial, cursul a revenit în jurul cotaţiei de 1 € = 1,03 CHF. Cursul anunţat de BNR la ora 13 a reflectat şi el această evoluţie, precum se vede în graficul alăturat (sursa: www.financiare.ro). Este de menţionat faptul că această cotaţie nu este una directă, ci prin intermediul cursului euro de pe piaţa valutară locală. În consecinţă, francul elveţian s-a apreciat de la un curs de 1 CHF = 3,7415 lei, înregistrat ieri, la un curs de 1 CHF = 4,3287 lei, adică o creştere de 0,5872 lei sau, în termeni procentuali, de 15,69%. Casele de schimb valutar ale băncilor afişau cursuri de până la 6,50 lei pentru 1 CHF (este vorba de Bancpost), iar o bancă a suspendat tranzacţionarea monedei elveţiene.
Desigur, a apărut imediat discuţia despre drama celor care au credite în franci elveţieni şi câte executări silite vor apărea ca urmare a incapacităţii rambursării ratelor la noul curs, în condiţiile în care majoritatea creditelor au fost contractate în perioada 2006-2008. Numeric vorbind este vorba de 70.000 până la 200.000 de persoane. BNR, pe de altă parte, prin intermediul noului purtător de cuvânt, Dan Suciu, a anunţat că, în totalul creditelor, doar sub 5% reprezintă credite denominate în franci elveţieni. Ziarişti care mai de care au început să-i căineze pe bieţii împrumutaţi. Să nu uităm că dobânzile la creditele la franci elveţieni erau, în perioada 2006-2008, cele mai mici de piaţă. Comportamentul consumatorilor de credite care au ales denominarea acestora în franci elveţieni a fost făcută din lăcomie, din lipsă de educaţie financiară şi din comoditatea de a nu apela la un consultant financiar. Pe de altă parte, aceşti debitori au beneficiat o lungă perioadă de timp de rate reduse la rambursarea creditelor, situaţie avantajoasă în raport cu cei care au contractat credite în lei sau euro. Avocatul Gheorghe Piperea, care se dovedeşte extrem de stângist, sugera luarea unor măsuri similare celor din Ungaria, prin care creditele denominate în franci elveţieni au fost transformate în forinţi. Din punct de vedere financiar, conversia creditelor denominate în franci elveţieni în lei ar constitui o catastrofă financiară pentru sistemul bancar românesc, şi aşa slăbit de consecinţele crizei.
Şi dacă mai trebuia o cireaşă pe tort, spre seară, un grup de protestatari s-au strâns în faţa sediului BNR, protestând împotriva creşterii francului elveţian (?) şi invocând falimentul personal.
Silit de împrejurări, Traian Băsescu a promulgat azi legea reducerii CAS cu 5 puncte procentuale la angajator, conştient fiind că o eventuală contestare a acesteia la Curtea Constituţională ar fi fost sortită eşecului. În consecinţă, cu începere de la 1 octombrie 2014, contribuţiiile sociale datorate de angajatori vor scade cu 5 pp. Guvernul Ponta speră că angajatorii vor folosi surplusul financiar rămas pentru crearea de noi locuri de muncă. Iluzie!
Să presupunem, pentru simplitate, că un angajator are toţi salariaţii angajaţi cu salariul mediu brut pe economie, stabilit de Legea nr. 340/2013 a bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2014 la 2.289 lei (ceea ce înseamnă 1.620 lei, net). Conform unui portal de specialitate, cheltuiala totală a angajatorului pentru un salariat ar fi de 2.929 lei (180,8% faţă de salariul net). Reducerea cu 5 pp a CAS ar conduce la o economie de 5% x 2.289 lei = 114 lei. Pentru a putea angaja încă o persoană din economia făcută, ar trebui ca anagajatorul să aibă 2.929 / 114 = 26 salariaţi (desigur, rezultatele sunt rotunjite).
În mintea finanţiştilor lui Ponta, orice surplus financiar s-ar traduce în decizia de a angaja personal suplimentar, ceea ce este complet fals. Lucrurile sunt cu mult mai complicate decât atât. În condiţiile unui acces dificil la finanţare, a existenţei arieratelor şi pierderilor financiare din anii de criză, angajatorii nu se vor înghesui să anagajeze. Aceşti bani nu se vor duce nici măcar în consum, aşa cum visează aceiaşi finanţişti.
În ceea ce priveşte consecinţele bugetare, se apreciază că, pentru un an întreg, cum ar fi 2015, impactul negativ ar fi de circa 5 mld. lei, ceea ce s-ar adăuga deficitului bugetului de pensii, actualmente 12,5 mld. lei. Dacă este să luăm în considerare şi alte constrângeri bugetare, este clar că trebuie găsite surse de finanţare, care s-ar putea traduce prin creşteri de taxe sau îndatorare suplimentară, ceea ce va conduce la mărirea deficitului bugetar.
Este unul dintre puţinele momente când sunt de acord cu "gândirea economică" a lui Traian Băsescu, care susţine că măsura este nesustenabilă. Şi totul pentru un joc politic.
Presa şi portalurile de specialitate au anunţat cu mare aplomb lansarea Spaţiului Privat Virtual în fază pilot, pentru contribuabilii persoane fizice din Bucureşti şi judeţul Ilfov. Conform celor declarate într-un comunicat al MFP:
Lansarea aplicaţiei „Spaţiul privat virtual” face parte dintr-un set de măsuri promovate de către Ministerul Finanţelor Publice şi de către ANAF, în scopul îmbunătăţirii relaţiei contribuabilului cu administraţia fiscală, prin simplificarea declarării şi plăţii obligaţiilor fiscale.
În acest context, a fost promovată de MFP, OUG 40/2014, publicată în Monitorul Oficial în data de 23 iunie 2014, care stabileşte premisele comunicării în format electronic între contribuabil şi autorităţile fiscale.
Mai mult decât atât, politicienii nu au ratat momentul şi, aşa cum fac şi în cazul unor căpeţele de autostradă, s-au grăbit să facă un eveniment politic din această lansare. A participat însuşi prim-ministrul Victor Ponta.
Fără folos, însă. Aplicaţia este fără nicio utilitate, deocamdată.
După ce reuşeşti să te înregistrezi şi faci un drum şi pe la o administraţie financiară pentru validare (întrucât nu este clar explicat faptul că, la înscriere, poţi trece într-o rubrică numărul unei decizii de impunere anterioare, lucru care te-ar scuti de acest drum), aştrepţi e-mail-ul de validare şi începi să utilizezi aplicaţia.
Acum încep surprizele. Sistemul de autentificare este prin nume de utilizator şi parolă. Numai că, după ce le completezi, sistemul îţi transmite un cod prin e-mail, valabil 300 de secunde. Sistemul se foloseşte, inclusiv la aplicaţiile de Internet Banking, numai că transmiterea codului se face prin SMS şi nu prin e-mail. Dacă nu ai un furnizor de e-mail care se mişcă bine, rişti să depăşeşti cele 300 s (5 minute).
După ce, în sfârşit, ai reuşit să treci de pasul anterior, constaţi că nu poţi face mare lucru în aplicaţia respectivă. În faza actuală, poţi să-ţi modifici parola şi să constaţi ce au plătit angajatorii pentru tine (fond şomaj, CAS, CASS) cu începere din anul 2011. Nu ai acces la niciun fel de date privind deciziile de impunere, situaţia plăţilor către Bugetul de Stat şi BASFS pentru desfăşurarea unor activităţi independente sau alte informaţii referitoare la situaţia fiscală.
Conştienţi de lipsurile majore ale aplicaţiei lor, autorii avertizează:
Proiectul-pilot pentru Regiunea Bucureşti-Ilfov urmează să fie extins la nivel naţional şi va fi dezvoltat, într-o etapă ulterioară, prin includerea în categoria documentelor comunicate spre şi dinspre contribuabilii persoane fizice a tuturor deciziilor de impunere, respectiv de calcul accesorii, precum şi a notificărilor, somaţiilor, titlurilor executorii şi popririlor.
În concluzie, este o aplicaţie făcută pe genunchi, cu resurse proprii ale MFP şi ANAF (ceea ce constituie motiv de laudă pentru costurile zero ale aplicaţiei), fără niciun folos practic în actuala fază.
Acum, în mijlocul unui scandal de proporţii privind limbajul şi practicile preşedintelui CNA, Laura Georgescu, îmi permit să mintesc o experienţă personală cu această instituţie. Singura, de altfel. Concret, în data de 8 februarie 2014, am transmis un e-mail către toţi membrii CNA, la adresele individuale ale acestora, prezente pe pagina instituţiei. Mesajul avea titlul "Propunere privind cronometrarea publicităţii şi a promo-urilor la TV" era următorul:
Vă supun atenţiei o propunere privind cronometrarea difuzării publicităţii şi a promo-urilor de către posturile TV care emit în România.
Există cel puţin 2 posturi TV la care apare pe ecran un cronometru descrescător pentru a atenţiona telespectatorii asupra timpului rămas până la terminarea calupului de reclamă (AXN) sau a calupului promo (ProCinema). Cred că această practică ar trebui să devină obligatorie prin reglementare pentru toate posturile TV supuse licenţierii CNA, atât pentru publicitate, cât şi pentru promo. Ca element grafic, contoarele ar putea avea culori diferite.
O astfel de măsură ar face mult mai facilă observarea încălcării de către radiodifuzori a normelor audiovizuale şi ar permite telespectatorilor să ştie cât mai durează publicitatea sau promo-urile.
Deşi au trecut mai bine de 4 luni de la transmiterea acestui mesaj, nimeni nu s-a obosit să-mi răspundă, cu toate că tema este de interes public.
Numele nesimţiţilor: Laura Corin Georgescu - preşedinte, Viorel Vasile Buda - vicepreşedinte, Florin Gabrea, Radu Călin Cristea, Maria Monica Gubernat, Narcisa Iorga, Valentin Alexandru Jucan, Christian Mititelu, Răsvan Popescu, Cristina Trepcea, Lorand Turos, plătiţi din bani publici.
Audierea de astăzi a candidaţilor la funcţii de conducere în BNR (guvernator, prim-viceguvernator, viceguvernatori, membri în Consiliul de Administraţie) de către comisiile de specialitate reunite ale celor două camere a reprezentat o punere în operă a directivelor PSD, prin care s-a realizat definitiva vopsire în roşu a băncii centrale.
Pe scurt, ies din CA al BNR Cristian Popa, Nicolae Dănilă şi Napoleon Pop şi intră Liviu Voinea, Gheorghe Gherghina şi Daniel Dăianu. Vopsirea în roşu despre care scriam nu se referă doar la procedura de desemnare a candidaţilor, ci din structura de gândire economică stângistă a celor nou-intraţi. Toţi trei sunt reprezentanţii curentului stângist din economie, care se vor simţi extrem de bine sub pulpana prin-viceguvernatorului Florin Georgescu, de aceeaşi culoare economică.
Cu siguranţă, cea mai mare pierdere dintre cei trei care părăsesc CA al BNR este Cristian Popa, personajul pregătit de ani de zile de către Mugur Isărescu pentru succesiunea la şefia BNR. În materie de politică monetară, niciunul dintre noii intraţi nu poate concura cu Cristian Popa, nici pe departe. Nici măcar Daniel Dăianu, care a fost economist-şef al BNR în perioada 1992-1997.
Plecarea lui Voinea şi Gherghina din guvern este o consecinţă a jocurilor din umbră din interiorul partidului de guvernământ şi mai ales a dorinţei lui Liviu Dragnea de a dispune cum doreşte de fondurile destinate administraţiei locale. Pe de altă parte, plecarea lui Daniel Dăianu din conducerea ASF nu este o mare pierdere, domnia sa dovedind prin investiţia personală în pieţe de capital prin intermediul lui Cristian Sima şi prin meteorica sa trecere prin fruntea Ministerului Finanţelor Publice că este mai bine să rămână teoretician. Stângist, desigur.
Din păcate, politica monetară a BNR încape pe mâna unora care, prin concepţiile lor economice, ar fi dispuşi să permită inflaţie mare pentru creştere economică şi pomeni sociale. Este clar faptul că, în vederea trâmbiţatei adoptări a monedei unice europene, s-ar putea ca, cu viitoarea garnitură a CA-ului BNR, să derapăm serios de la constrângerile impuse de criteriile de convergenţă nominală de la Maastricht, după ce, prin mila timpurilor, ne apropiasem foarte mult de îndeplinirea lor.
Meseriaşul Isărescu ar putea avea mult de furcă cu noii săi colegi.
Teoria este, în aparenţă, simplă: guvernul se ocupă de politicile fiscale ale statului, iar banca centrală de cele monetare. Din împletirea armonioasă a celor două categorii de politici rezultă o dezvoltare economică sustenabilă a unei ţări şi echilibrele macroeconomice absolut necesare economiei. În România, însă, în ultimii 25 de ani, comunicarea şi colaborarea dintre guvern şi banca centrală au fost defectuoase, ultima fiind obligată să încerce să repare populismele şi tembelismele economice ale guvernelor succesive ale României. Politicile monetare pot repara, într-o oarecare măsură, derapajele fiscale, financiare şi economice produse de guverne, dar nu le pot suplini.
Desigur, o astfel de colaborare presupune înţelegerea mecanismelor care sunt la îndemâna celelalte părţi. Cu alte cuvinte, guvernul ar trebui să cunoască mecanismele şi pârghiilor şi politicilor monetare, iar reprezentanţii băncii centrale ar trebui să cunoască mecanismele fiscale, financiare şi economice care sunt apanajul guvernului. Se pare, însă, că lucrurile nu stau deloc aşa. Şi nu la nivelul de profesionalism extrem, ci în chestiuni relativ simple.
Iată ce declara Mugur Isărescu, guvernatorul de peste 20 de ani al BNR, ieri, referindu-se la activitatea firmei sale, Măr SRL:
"Mi se pare că a devenit chiar mai greu în ultima perioadă să faci afaceri în România. (...) Într-un trimestru am plătit 3 miliarde de lei vechi către stat. Mi se pare prea mult! Nici chiar aşa! (...) Când mi-a spus cât trebuie să plătească firma impozit pe profit, i-am trântit telefonul în nas contabilului. Poate că ne vor uşura povara cu profitul reinvestit."
Câteva observaţii:
1. Dacă este să ne gândim la impozitul pe profit, el a fost stabilizat cu cota unică la 16% în timpul guvernului Tăriceanu, fiind, astfel, unul dintre cele mai stabile impozite din ultimii ani. De altminteri, pare să fie singurul succes al politicii fiscale dezlânate a statului român.
2. De relativa stabilitate a impozitului pe profit, a beneficiat şi banca centrală în demersul de realizare a obiectivului său fundamental, asigurarea stabilităţii preţurilor. Altele au fost elementele perturbatoare (cum ar fi evoluţia preţurilor administrate, mărirea cotei principale de TVA, introducerea supraaccizei la combustibili şi multe altele).
3. Preluând o tactică de comunicare-manipulare de la politicieni, Isărescu, principalul promotor al denominării monedei naţionale la 1 iulie 2005, vorbeşte în lei vechi. Sună mai impresionant 1 miliard de lei decât 100.000 lei, nu-i aşa? Sau personajul nostru este în campanie electorală?
4. Isărescu confirmă obiceiul de a pleca de la întâmplări personale şi a generaliza apoi într-un mod incalificabil. Îmi amintesc că, în urmă cu câţiva ani, voia să-şi cumpere un teren în zona de nord a Bucureştiului şi a rămas stupefiat de nivelul preţurilor în perioada de boom. Şi apoi a luat măsuri în acest sens în calitate de guvernator al BNR.
5. Dacă aşa s-a comportat cu contabilul său, care nu avea nicio vină, cum o face cu angajaţii băncii centrale?
În ceea ce priveşte politicile monetare ale BNR, au curs râuri de cerneală sau de biţi, aşa că nu voi mai pune şi eu paie pe foc. Cel puţin acum.
Actualizare S-a trezit şi Victor Ponta să-şi dea cu părerea despre necazurile afaceristului Isărescu:
"Domnul Isărescu spune că plăteşte taxe mai mari pentru că are profit mai mare, că nu s-a schimbat, după cum ştiţi, nici cota unică de 16 la sută, nu s-a schimbat nici o altă taxă care priveşte mediul de afaceri. Are profit mai mult, cum de altfel au toate companiile din România şi atunci, sigur, 16 la sută când e profitul mai mare acesta-i un semn bun, că merge şi afacerea domnului Isărescu şi a celorlalţi."
Chinurile economice ale guvernului Ponta vor să producă în curând neimpozitarea profitului reinvestit. Este o soluţie viabilă fiscal? Desigur, am scris în nenumărate rânduri despre lipsa de filosofie fiscală a statului român, care împiedică o viziune coerentă, integratoare asupra sistemului fiscal din România. Se pare, însă, că măsurile-cârpeală ale miniştrilor de finanţe de-a lungul anilor se perpetuează şi orice măsură populistă este bună din punct de vedere electoral, chiar dacă este nejustificată economic, financiar sau fiscal.
La o simplă analiză, neimpozitarea profitului reinvestit în mijloace fixe este o aberaţie fiscală. Pe lângă faptul că profitul direcţionat spre achiziţia mijloacelor fixe nu este impozitat, cheltuielile cu amortizarea, ulterioare achiziţiei, sunt deductibile fiscal, ceea ce conduce la o scutire de impozitare a unei sume duble. Această simplă constatare arată că guvernul Ponta nu are specialiştii pe care îi clamează.
Soluţia simplă şi corectă din punct de vedere fiscal este de a neimpozita profitul reinvestit în mijloace fixe, dar a nu mai supune aceste mijloace fixe drept amortizabile. Cu alte cuvinte, mijloacele fixe achiziţionate din profitul reinvestit vor fi tratate identic cu obiectele de inventar, a căror valoare este deductibilă imediat. În caz contrar, măsura nu este viabilă fiscal.
Presupunem ca vrei sa-ti cumperi o pereche de cizme. Nu ai timp prea
mult la dispozitie si ai nevoie de criterii obiective pentru a obtine
cit mai multa valoare adaugata pentru aceeasi suma de bani.
Esential este sa planuiesti aceasta achizitie intr-o perioada cu reduceri reale – luna ianuarie.
Primul
criteriu – cumpara de la magazinele producatorilor. Intermediarii au
preturi mai mari pentru aceeasi plus-valoare. De obicei magazinele care
vind produsele mai multor producatori afiseaza branduri diferite, game
diferite. Sint simplu de recunoscut si de evitat.
Al doilea
criteriu – producatorii mari au costuri fixe mult mai mici, deci pot
vinde aceeasi valoare adaugata la un pret mai mic decit producatorii
mici/ mijlocii. Producatorii mari au si o gama mult mai diversificata de
produse, prin urmare au nevoie de mai mult spatiu de expunere. Cumpara
din magazinele care au spatiul de expunere mare. Nu pierde timpul
intrind in magazine mici.
Magazinele cu suprafete mici care vind
doar un singur brand sint cele care vind moda. Cumperi de aici doar
pentru ocazii speciale sau pentru cadouri care vrei sa impresioneze.
Magazinele
cu suprafete mici care vind produse de la mai multi producatori sint
cele care au cele mai mari preturi comparativ cu valoarea adaugata a
produsului si sint cele pe care trebuie sa le eviti cel mai mult.
Cresti profitabilitatea/ reduci costurile, cresti eficienta si cota de
piata. Toti vor asta, dar putini o obtin. Solutia este mult mai aproape
de tine decit crezi tu ca este. Iata un exemplu explicat din domeniul
bancar.
De ce internet banking-ul ar trebui sa fie gratuit?
Internet
banking-ul inlocuieste mare parte din serviciile oferite de o
sucursala. E mult mai eficient sa platesti o echipa de dezvoltatori de
soft decit sa ai sute de angajati in sucursale, sa platesti chirii,
utilitati, consumabile, ..., pentru acele sucursale. Si in plus e mult
mai eficient si pentru client: scuteste timp pretios.
Implementarea
acestei idei necesita un buget initial mai mare decit cel curent pentru
ca va trebui mai intai sa oferi acest serviciu gratuit. Dupa un an vei
putea lua o decizie obiectiva privitoare la rentabilitatea sucursalelor
si poti decide pe care le vei inchide si pe care le vei mentine. Pe
termen mediu ai numai de cistigat!
Iti faci griji pentru vinzari?
Aduna cei mai buni angajati din sucursalele la care renunti.
Departamentul de vinzari ar trebui sa dispuna de o mai buna prezenta pe
internet, de mai mult advertising si de o echipa mobila.
Simplu, nu?
(Articol publicat pe dailybusiness.ro)
16.03.2014, ora 08:07 Criza economica (scenariieconomice.blogspot.com)
Sperietoare pentru incepatori, examen pentru cunoscatori.
Clienti potentiali vei gasi intotdeauna pentru produsele si
serviciile tale. Ceea ce ii va transforma din clienti potentiali in
clienti reali este capacitatea ta de a te adapta noului trend,
creativitatea si puterea de intelegere a nevoilor si dorintelor
clientului potential.
Indiferent de schimbarile macro-economice, oamenii au nevoi si
dorinte. Aceste nevoi trebuiesc satisfacute intr-un fel sau altul,
iar dorintele pot fi modelate. Profit poti face in orice conditii.
Criza este si un examen pe care il pica de obicei cei care nu au dat
importanta unei dezvoltari organice planuita pe termen lung. Daca afacerea ta
a inceput sa genereze peirderi, e clar ca nu actionezi corect. Daca
te complaci cu ideea ca si altora le merge la fel de prost,
in mod sigur vei avea aceeasi soarta ca a lor. Spre deosebire de
dezastre (care sint colective), salvarile sint intotdeauna individuale si depind
de modul in care gindesti si actionezi.
Asa cum nimeni in perioada de boom imobiliar nu a conceput ca poate
exista si o alta parere decit cea a turmei, la fel si acum. Aceste
situatii nocive in care te bazezi numai pe experienta ta desi vezi
bine ca inregistrezi numai pierderi sint cvasi-prezente si astazi.
In orice evolutie negativa exista un punct de la care nu te mai poti
intoarce si nu mai poti salva nimic. Pina la acel punct, cu cit mai
repede gasesti solutia potrivita, cu atit diminuezi pierderile si
sansa de redresare creste. Nu astepta pina nu mai poti face nimic!
Hazardul moral a fost unul dintre elementele decisive în declanşarea crizei economico-financiare din care încă nu am ieşit. Guvernul României a apărut în aceste zile cu o iniţiativă stranie, înjumătăţind ratele la creditele în derulare, cu anumite condiţii. Beneficiarii trebuie să aibă salariul net mei mic decât media pe economie, adică 1.610 lei (ce se întâmplă cu cei care au 1.620 lei?), să nu aibă întârzieri la plata ratelor mai mari de 90 de zile, suma la care se aplică reducerea nu poate depăşi 500 lei. Populismul acestei măsuri este evident. Este o amânare până după alegerile din anii 2013 şi 2014. După această perioadă, suportarea diferenţei de dobândă cauzate de restructurarea creditului se va face prin iluzoria acordare a unui credit fiscal, respectiv reducerea impozitelor respectivelor persoane faţă de bugetele de stat.
În primul rând, măsura este una discriminatorie, acţionând împotriva principiului neutralităţii fiscale, determinând cheltuirea unor sume de bani de către o categorie de persoane în favoarea alteia. În al doilea rând, promisa acordare a creditului fiscal este iluzorie, mulţi dintre beneficiarii acestei măsuri nefiind în situaţia de a beneficia de ea. În al treilea rând, guvernul îşi face iluzii că această măsură va determina creşterea consumului şi că va câştiga din impozit pe profit şi TVA generate de mărirea sumelor de bani din piaţă. În al patrulea rând, amână într-o perioadă viitoare nişte cheltuieli determinate de creditul fiscal. În al cincilea, dar nu în ultimul rând, această măsură va determina mărirea hazardului moral, pericol mortal pentru bănci şi finanţe, în general.
Incoerenţa fiscală a guvernului se manifestă prin lipsa de viziune sistemică asupra fiscalităţii. Măsura citată ar fi putut fi înlocuită cu reducerea principalei cote de TVA, care, pe lângă neutralitatea fiscală, ar fi condus şi la stimularea mediului de afaceri, domeniu în care niciun guvern nu a excelat din 2008 încoace.
Să fie oare de mirare faptul că Fondul Monetar Internaţional girează o astfel de măsură? Cu siguranţă, nu. În calitatea sa de creditor, FMI nu este interesat decât de stabilitatea macroeconomică, în stare să asigure rambursarea sumelor datorate de către România.
Deşi, guvernul afirmă că Banca Naţională a României a fost de acord cu această măsură, guvernatorul Mugur Isărescu şi-a exprimat deja dubii astăzi asupra subiectului. Dacă mai punem faptul că guvernul apelează la bunăvoinţa băncilor comerciale, care pot intra sau nu în această schemă, avem tabloul concret al unei măsuri luate după ureche.
Vă spune ceva graficul alăturat? Este evoluţia dobânzii ROBOR la 3 luni în perioada 11.09.2013-03.02.2014, obţinut prin amabilitatea site-ului www.financiare.ro. Observăm o scădere din zona a 4% în luna septembrie 2013 până la un minim de 1,44% în zilele de 24 şi 29 februarie 2014. La 30 ianuarie 2014, indicele ajunsese la 1,93%, apoi creşte spectaculos la 3,03% în 31 ianuarie 2014, pentru ca astăzi să ajungă la 3,04%.
Deşi acest indice nu spune mare lucru multora dintre români, cei care au contractat credite în lei depind în mod direct de el. Majoritatea dobânzilor la creditele în lei sunt ancorate în ROBOR 3M, în sensul că dobânda este exprimată în puncte procentuale peste acest indice. Majoritatea băncilor comerciale care operează în România actualizează trimestrial sau semestrial dobânzile la creditele acordate în monedă naţională în funcţie de ROBOR 3M.
Banca Naţională a României a insistat în ultimii ani asupra necesităţii de a contracta credite în moneda naţională, pentru a evita riscul valutar. Cifrele de mai sus arată o volatilitate de speriat a indicelui de piaţă monetară, care depăşeşte cu mult riscul valutar. Iată că, în câteva zile, am avut parte de o variaţie de +211% (de la 1,44% la 3,04%). De la o zi la alta, am asistat la o variaţie de +57% (de la 1,93% la 3,03%).
Aceeaşi bancă centrală vorbeşte în comunicatele sale de politică monetară despre "gestionarea adecvată a lichidităţii". Vedem mai sus cum reuşeşte să atingă acest obiectiv.
În şedinţa sa pe teme de politică monetară de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR, după dezbateri aprinse, care au durat circa 4 ore, a hotărât reducerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an de la 4,00 la sută, reducerea ratei rezervei minime obligatorii aplicabile pasivelor în lei ale instituţiilor de credit la nivelul de 12 la sută de la 15 la sută şi scăderea ratei rezervelor minime obligatorii aplicabile pasivelor în valută la nivelul de 18 la sută de la 20 la sută.
Atât reducerea dobânzii de politică monetară, cât şi reducerea rezervelor minime obligatorii (RMO) sunt surprinzătoare în această conjunctură, iar aplicarea lor concertată pare o îndrăzneală fără margini a băncii centrale, după ani de zile de politică monetară conservatoare.
În ceea ce priveşte dobânda de politică monetară, dacă ţinta de inflaţie a BNR a fost de 2,5% +/- 1 pp, pentru 2013, aceeaşi ţintă de inflaţie pentru 2014 este 3% +/- 1 pp, ţintă ce ar putea să nu fie respectată din motive ce ţin de politica economică şi fiscală a statului român (evoluţia preţurilor administrare, noile taxe şi impozite, libertatea autorităţilor locale de a fixa ce taxe şi impozite vor fără limită, etc). Dacă BNR a prins curaj ca urmare a unui proces dezinflaţionist accelerat în ultima vreme (inflaţie anualizată de 1,83% în noiembrie 2013), se pare că aceeaşi instituţie, în ciuda propriei ţinte de inflaţie pentru aceste an, ignoră pericolul de a fi pusă în situaţia ca, la sfârşitul acestui an sau la începutul anului viitor, să fie nevoită să mărească dobânda de politică monetară.
În ceea ce priveşte RMO, analiştii băncii centrale nu par a se uita atent la piaţa monetară, pe care, de exemplu, indicele ROBOR 3M a scăzut în ultimele câteva luni cu câteva puncte procentuale, astăzi fiind 2,16%, ceea ce denotă o mare lichiditate pe această piaţă, în ciuda faptului că statul român s-a împrumutat în 2013 cu circa 17 mld. €. Această situaţie va conduce la necesitatea unor măsuri de sterilizare a excesului de lichiditate, în caz contrar existând riscul de depreciere accentuată a leului în raport cu moneda unică europeană şi celelalte valute. Această măsură eliberază pe piaţă 500 mil. € şi 4 mld. lei.Guvernatorul Isărescu pretinde în discursul ulterior şedinţei de politică monetară:
Întârzierea procesului de reducere a RMO ne îndepărtează de Europa şi păstrează un nivel ridicat al datoriei pe termen scurt, care ne afectează şi ratingul. În plus, constituie un element de descurajare al creditării.
Parţial adevărat, dar BNR nu a folosit nivelul RMO ca element neortodox de politică monetară într-un mod creativ. A menţinut niveluri înalte ale RMO în momente de lipsă acută de lichiditate şi nu a redus RMO când băncile erau disperate după lichiditate. Desigur, nivelul crescu al RMO a menţinut mare marja dintre dobânzile active şi cele pasive, reflectându-se într-un cost mai mare al resurselor atrase.
În consecinţă, măsurile BNR de azi tind să fie o contracarare a insatisfacţiei băncii centrale de neascultare de către băncile comerciale a îndemnurilor ei de reducere a dobânzilor la credite şi de reluare a creditării. Cu riscuri mari, însă.
Atit cred ca a mai ramas din calitatea de altadata. Doar un mit, si
inca unul cu foarte multi prizonieri care sint dispusi sa plateasca
pentru aceasta iluzie.
Indiferent de natura produsului la care ne referim, chiar daca
brandul afisat este unul cu origini romanesti, proprietarii sint investitori straini. Foarte putine firme cu capital romanesc au
reusit sa supravietuiasca, marea majoritate a acestora neavind
expunere nationala. Sint firme medii care vind doar in anumite
regiuni ale tarii.
Din punctul meu de vedere, criteriul obiectiv in alegerea unui produs sau altul il reprezinta
maximul de valoare adaugata pe care cred ca acesta o poate aduce
contra banilor dati la schimb. Indiferent de originea produsului
respectiv.
Cumperi cu precadere produse 'romanesti'? Atunci cred ca ar trebui sa
stii ca aproape toate produsele care ajung pe raftul supermarketurilor sint
produse de multinationale cu mare parte din materiile prime
importate. Alimentele vindute scump ca produse traditionale sint
foarte aproape ca retetar de produsele de supermarket, iar vegetalele
pe care le cumperi din piata in orasele mari nu sint toate produse in
Romania.
Multi cred inca ca alimentele romanesti au o calitate crescuta fata
de cele din import. Adevarul este ca produse alimentare de calitate
buna mai gasesti doar in acele piete satesti care nu sint localizate
in apropierea unui oras si unde cei care produc o fac doar pentru
subzistenta, nu ca pe o afacere. In comparatie cu ceea ce se
intaimpla in Romania, sint sigur ca agricultorii vestici care
utilizeaza suprafete mari de teren au la dispozitie forta de munca
calificata, inclusiv ingineri care stiu foarte bine cantitatea optima
de chimicale pe care o planta o poate primi pentru a deveni rentabila
si nu nociva; in plus, standardele locale de calitate, controalele
specializate si concurenta nu prea le lasa spatiu de manevra.
Si in cazul produselor non-alimentare, retetarul produselor importate
nu este schimbat atit de des cum este schimbat de catre firmele din
Romania, unde daca azi ai cumparat un produs si ai fost multumit de
calitatea lui, maine trebuie sa fii prudent deoarece continutul
ambalajului poate fi altul. Din experienta proprie, increderea pe
care o acord produselor venite din tarile de origine germanica este
mare in comparatie cu cea acordata 'produselor romanesti'.
In ciuda faptului ca unele produse importate sint puternic
subventionate in tarile de origine, costul taransportului, costurile si
profitul revinzatorului, si tva-ul imens fiind adaugate la final,
pretul obtinut este in multe cazuri similar 'produselor romanesti'
sau mai mic. Faptul ca un producator local se ghideaza dupa pretul
importatorului la stabilirea pretului la raft si se bucura de marje
de profit mult mai mari este doar temporar. Pe termen lung insa cind
acest mit al 'produselor romanesti' se va mai dilua in capetele
consumatorilor, concurenta rela il poate scoate de pe piata.
04.12.2013, ora 11:00 Mall Museum (scenariieconomice.blogspot.com)
Exact acesta este termenul pentru ceea ce au devenit unele mall-uri:
muzeu. Adica anticamera falimentului.
Pentru rentabilitatea unui mall, implicit a chiriasilor lui, doua
lucruri sint de baza. Primul este pozitionarea lui – care poate
asigura un trafic bun al clientilor. Este vital ca intre centrul
orasului si mall sa nu mai existe un altul concurent pentru ca foarte
multi clienti ar prefera drumul cel mai scurt. Oportunitati de
pozitionare exista din acest punct de vedere.
Al doilea element il reprezinta costurile. Costurile de constructie
al mall-ului, costul terenului, costul banilor investiti si clauzele
puse de creditori. Pentru ca aceste costuri se transmit automat in
chirii. Cu cit ai construit mai devreme de maturizarea bulei
imobiliare, cu atit ai cheltuit mai putini bani; si costurile sint
destul de mici pentru a suporta negocieri si reduceri ale chiriei in
vederea pastrarii unui grad cit mai ridicat de ocupare a spatiilor
comerciale. Probabil sint foarte putine mall-urile construite in acea
perioada.
Si cele care se construiesc in prezent pot beneficia de cele doua
avantaje descrise mai sus. Costurile sint mult mai mici ca acum 5-6
ani, inclusiv costul banilor a scazut semnificativ. Si sint multe
cazurile in care conditiile puse de creditori obliga administratorul
unui mall deja functional sa nu scada chiria sub un anumit prag.
Aceasta obligatie este o mina de aur pentru celelalte mall-uri, iar
relocarea chiriasilor va fi urmatorul pas.
Nu trebuie sa mire pe nimeni faptul ca inca se construiesc mall-uri,
iar altele inchid portile. Presiunea pe costuri este din ce in ce mai
ridicata in coditiile accentuarii trendului deflationist si a
adincirii deficitului de cerere. Cele care inchid sint cele
construite cu costuri mult mai mari decit se construieste in prezent.
Aceasta atu face diferenta.
Urmatorul meci de reducere a costurilor va intre chiriasii
mall-urilor - multinationale si afacerile mai mici. Singurele
afaceri locale care cred ca vor reusi intr-un final sa
supravietuiasca si sa-si mentina prezenta in mall-uri sint cele de
nisa, care ofera produse de calitate cu valoare adaugata mare.
… alimente. Fiind perisabile, calitatea alimentelor are o durata de
viata relativ scurta, iar productia locala care are potentialul de a
genera calitatea cea mai buna este sezoniera. Timpii lungi de
transport al alimentelor proaspete nu face decit sa taie din
calitatea lor. (Calitatea este singura caracteristica care aduce
valoare adaugata si de care este direct dependent pretul de vinzare.)
Nevoia de a conserva alimentele apare atunci cind nu reusesti sa
vinzi toata productia in timp real, sau alegi sa vinzi doar o parte
pentru a mentine un anumit nivel al pretului. Refrigerate,
pasteurizate, chimizate, aditivate, …, toate acestea reprezinta
costuri prin care alimentele isi diminueaza din calitatea lor. Cu
toate aceste costuri, pretul alimentelor conservate ar trebui sa fie
sub pretul celor proaspete deoarece in mod normal aceste cantitati de
alimente s-ar fi pierdut in absenta metodelor de conservare. Deci
valoarea adaugata adusa prin conservare, in ciuda pierderii de
valoare prin diminuarea calitatii, este consistenta. Aceasta este
realitatea pe care am remarcat-o in economiile dezvoltate (Elvetia
este cel mai bun exemplu).
Daca situatia preturilor la raft este inversata fata de logica de mai
sus, totul se datoreaza preferintelor consumatorilor. Adica
alimentele de calitate scazuta reprezinta o prioritate. Cererea
dicteaza pretul la raft, iar cererea depinde de nivelul mediu de
educatie. Atunci cind majoritatea alege alimentele cele mai ieftine,
pretul acestora creste.
In schimb, in comunitatile in care productia de alimente este enorm
de mica (tarile nordice), aceasta logica nu se mai aplica.
PS: Nu am abordat situatia 'alimentelor' industriale care au
cantitati infime de ingrediente naturale pentru ca targetul lor il
reprezinta cei cu venituri foarte mici sau cei neinformati. Caritate
sau penalizarea prostiei.
25.11.2013, ora 10:06 Minoritatea (scenariieconomice.blogspot.com)
De orice natură ar fi ea (etnică, religioasă, … ), faptul că există
se traduce automat în existența sau posibilitatea existenței unor
drepturi în fața majorității. Și asta în ciuda faptului că
majoritatea este cea care decide.
Protejate inclusiv prin legi internaționale, minoritățile devin o
oportunitate prin avantajele pe care le oferă apartenența la acea
minoritate.
Avînd în vedere coeziunea socială mult mai puternică și păstrarea elementelor care o
diferențiază, minoritatea cu siguranță se organizează mult mai
bine și își apără interesele mult mai eficient decît o face
majoritatea în contextul social actual. Și exemplele sînt foarte
simplu de urmărit: partide politice în cazul minorităților etnice,
influență și afaceri dezvoltate în diverse domenii de minoritățile
religioase, manifestații publice susținute prin ong-uri în cazul
minorităților sexuale, … .
Discriminarea s-a mutat în realitate asupra majorității
care a devenit de facto purtătoarea de grijă a minorităților, iar
sume substanțiale din banii majorității sînt transferați
minorităților sub diverse pretexte.
18.11.2013, ora 17:38 Jocul puterii (scenariieconomice.blogspot.com)
Indiferent că vorbim de puterea politică, militară sau simbolică,
pentru ca elementele care compun mediul social și țin legată o
comunitate să înceapă să se reconfigureze este nevoie de un element
declanșator.
Unii ar spune că este vorba de interesul general (justificarea
oricărei acțiuni politice), de opinia publică (chestiuni religioase),
de societatea civilă (Rosia Montană), de interese străine (gazele de șist), sau un alt element. Putem să analizăm jocul puterii manifestat
de-a lungul istoriei. Concluzia este aceeași.
Orice interes are o latură socială (ex. contractul de
vînzare-cumpărare), o legatura cu socialul, sau
pur și simplu ține numai de social (politica, revoluțiile). Oricare
ar fi aria lui de cuprindere (micro sau macro socială), orice interes
poate rămîne o iluzie sau poate deveni realitate. Diferența este dată
de existența unei acțiuni declanșatoare menită sa pună în practică
acel interes.
În esență este vorba despre bani, care pot fi transformați în absolut
orice este nevoie: energie, timp, muncă (manifestații, lobby,
servicii), influență, … . Nu poți să coordonezi punerea în practică
a unui interes, al unei acțiuni dacă nu dispui de resursele necesare.
Care pot fi reduse simplu la bani.
Pe scurt, orice schimbare în orice masură a puterii are la bază un
interes susținut financiar. Cu cît ai mai multe resurse, cu atît ai
posibilitatea de a susține mai bine un interes și șansele de reușită
cresc. Desigur că pentru a acumula resursele necesare ai nevoie de
inteligență.
Încearcă să interpretezi evenimentele recente prin această cheie și
ignoră acei cîțiva indivizi idealiști a căror prezență este utilă în
orice acțiune pentru a spori anvergura mișcării și a seduce în acest mod și alți naivi. Ceea ce contează nu este ce vrei, ci cîți bani ai.
Abia apoi ceea ce vrei poate deveni realitate.
Am scris un articol care tratează mai multe căi legale și semi-legale în care legea fiscală se poate ocoli cu succes și care ar fi trebuit să apară sub titlul de mai sus. Am decis însă să nu-l public deoarece asemenea sfaturi în general nu sînt gratuite. Îți pot furniza cîteva indicii necesare în a crește șansele de reușită în conceperea unei scheme de scădere a poverii fiscale.
- Ai nevoie de mai multe firme, chiar dacă tu nu ești persoana fizică care deține toate părțile sociale.
- Orice afacere presupune deținerea/ utilizarea unor active. Aceste active sînt esențiale și trebuiesc protejate. Ele vor fi în proprietatea firmei A care va fi cu toate taxele la zi și cu contabilitatea curată. Aceasta firmă nu va gaja aceste active decît în situații extreme și nu va avea credite bancare. Obiectul ei de activitate va fi închirierea acestor active. Deci poate avea taxe foarte mici de plătit.
- Una dintre firme poate fi înregistrata într-o țară cu fiscalitate mai mică (Bulgaria de exemplu). Prețurile de transfer între firme pot fi folosite pentru a muta profiturile de pe o firmă pe alta. Iar dacă firma înregistrată în Bulgaria vinde în Romania, prețul nu va conține tva, deci va fi din start mai mic decît al concurenței.
- Referitor la datorii, singurul creditor în fața căruia îți permiți să renunți la construirea unei relații pe termen lung este cel care nu-ți oferă nimic în schimbul banilor tăi, adică statul. Sînt foarte multe anunțuri în spațiul public postate de persoane doritoare să preia (cumpere) firme cu datorii. Sau poți vinde firma cu datorii unei 'rude mai în vîrstă de la țară' și apoi să-i suspenzi activitatea (implicit și plata impozitelor) pe 3 ani, după care se prelungește suspendarea cu încă 3 ani. Deci 6 ani nu ai probleme.
Dpdv principial nu există un sistem de control conceput de om care să funcționeze cu o eficiență de 100% fără să presupună comportamentul de bună credință al participanților în acest sistem. Ori în cazul în care cel care face regulile (statul) dovedeste rea-credință (ineficiență totală) în comportamentul său de administrare a resurselor și plusează fiscal indiferent dacă o parte din ceilalți participanți mor, acest comportament al statului induce în sistem o inhibiție de protecție și obligă și ceilalți participanți să procedeze la fel, ducînd astfel la vicierea totală a sistemului. Ori într-un sistem viciat nu ai altă șansă de supravietuire decît să respecți aceste vicii, fapt care conferă practicilor ilegale o anumită integritate.
09.11.2013, ora 11:54 NU (scenariieconomice.blogspot.com)
Unul dintre cuvintele pe care foarte mulți nu știu să-l pronunțe, sau știu dar le e frică să o facă.
Daca spui NU indiferent de poziția pe care o ocupi în raport cu cealaltă persoană, înseamnă practic că ai luat o decizie, iar asta implică o anumită doză de răspundere. Răspundere care nu le place deloc românilor și de care încearcă să scape ori de cîte ori au ocazia. Sau în cel mai rău caz această răspundere să fie colectivă.
De cîte ori nu ai văzut pe cineva că greșește, conștientizează acest fapt și apoi încearcă să găsească o gramadă de scuze? Totdeauna altcineva sau altceva trebuie să poarte răspunderea pentru acțiunile românilor. Acțiuni individuale sau colective.
Frica de a da un răspuns clar chiar dacă acesta este NU îi împinge pe mulți în jocul amînării la infinit a unui răspuns clar cu gîndul că solicitantul va renunța la un moment dat. Foarte nocivă această frică pentru că erodează încrederea și coeziunea socială.
Oricine va fi mult mai fericit dacă primește un răspuns prompt și clar decît să piardă timp prețios asteptînd. Și încă ceva: prestigiul ca element aducător de profit nu are nimic în comun cu această amînare repetată – se exclud reciproc.
De exemplu, ce încredere pot avea eu într-o firmă de servicii contabile cînd nu primesc răspuns la o cerere de ofertă pentru un anumit serviciu plătit și sînt doar amînat? Și asta dupa telefoane repetate! ZERO încredere.
Religia este o opțiune personală. Fiind una dintre componentele
socialului care dă sens existenței unei comunități, religia poate
fi asemanată cu politica în ceea ce privește impactul social.
Instituționalizarea religiei a permis din plin finanțarea acesteia
de către diverse interese, pe care nu le comentez.
În schimb mi se pare foarte interesant modul în care oamenii
donează bani și sprijină aceste religii. Și cred că aparține
naturii umane dorința de a recompensa o persoană care pînă în
momentul deciziei tale de a plăti a făcut voluntariat, iar
serviciul lui îți aduce valoare adaugată în ceea ce tu
întreprinzi în dezvolatarea ta personală. La nivel macro-social,
calitatea serviciilor spirituale depinde de gradul de educație al
majorității. Pînă aici totul este firesc.
Intersecția acțiunii religioase instituționalizate cu diverse
interese (politice sau de altă natură) este locul în care începe
businessul. Expunerea mare de care beneficiază anumite personaje
(lideri și reprezentanți religioși) este calea pe care pot fi
transmise mesaje către populație. Puterea simbolică pe care aceste
personaje o dețin în interiorul comunității dau credibilitate
acelor mesaje și ridică prețul unor astfel de servicii. Vorbim de
bani, de avantaje fiscale sau influență.
Elementul esențial care face posibilă existența acestui business
este confuzia. O confuzie
majoră în care cad enorm de mulți oameni. Mă refer la acceptarea
prelungirii nefirești a puterii simbolice dincolo de granițele
normale ale unei discuții spirituale. Credința se manifestă ca și
spiritualitate și dezvoltare personală, iar credulitatea apare
atunci cînd încrederea este acordată reprezentantului religios în
chestiuni care țin de politică sau de alte aspecte ale 'vieții
lumești'.
Nu cred că există o religie care să nu aibă o mai mare sau mai
mică implicare în acest business, totul depinzînd de gradul de
educație al populației. Și încă ceva. Pentru a practica o
spiritualitate autentică nu ai nevoie decît de cunoștințele
necesare. Restul obiectelor religioase pot fi încadrate la categoria
de business.
Ceea ce merită speculat sînt condițiile în care statul recunoaște
o religie, deoarece statul oferă cultelor recunoscute o serie de
faciliățti fiscale și chiar bani. Deci, ce-ați zice de
înființarea unui nou cult – 'cultul oamenilor deștepti' să
zicem -, care să primească statul de offshore în tot ceea ce face
plus bani de stat? :-)
03.11.2013, ora 14:51 TVR (scenariieconomice.blogspot.com)
Oafacere a statului sau o altă taxă pe prostie. Nimic mai mult. Voi analiza cît mai obiectiv această afacere deoarece televiziunea publică este la o răscruce de drumuri. Datoriile imense acumulate obligă la o decizie.
Propunerea politicului de a renunța total la veniturile din publicitate pliată pe comparația cu televiziuni publice din țări dezvoltate este cît se poate de infantilă. E ca și cum am compara prima ligă de fotbal dintr-o țară africană cu cu prima liga din UK și am decide că ar trebui să mărim prețurile la intrarea pe stadioanele din Africa. Dar dacă participarea la meciuri ar fi obligatorie pentru public?
Rentabilitatea publicității este etalonul de bază pentru ratingul oricarei televiziuni. Cu cît faci emisiuni mai bune și mai interesante, cu atît îți crește prețul cu care taxezi publicitatea. Și reciproca e valabilă: dacă ești slab pregătit și produsul muncii tale nu interesează pe nimeni atunci e clar că nici venituri din publicitate nu vei avea. Cine nevoie are să plătească oameni care nu știu meserie, care doar cheltuie sume imense?!
Prin urmare, renunțarea la publicitate se traduce ca renunțarea la singurul etalon al calității emisiunilor și deschide larg calea politizării excesive și transformarea TVR într-un jalnic element de propagandă. Nu că pînă acum nu ar fi fost un element de propagandă, dar erau obligați de constrîngerea bugetului să mai păstreze și profesioniști printre angajați, profesioniști care să mențină cît de cît interesul telespectatorilor pentru a mai încasa ceva bănuți din publicitate.
Mărirea taxei tv se încadreaza perfect în programul tacit al guvernului de a exploata orice oportunitate pentru a crește taxele. Taxe din care trebuie plătite cele mai fantasmagorice achiziții publice pentru o țară săracă ca Romania: avion pentru demintari, fier vechi de avion F16, … (un inventar găsești pe porcisme.ro).
O variantă logică dpdv comercial pentru o televiziune care are cred că cea mai mare expunere potențială în Romania și care este incapabilă de performanță este ca absolut tot spațiul de emisie (poate cu excepția știrilor) să fie atribuit gratuit unor firme producătoare de emisiuni diverse, parte din timpul alocat fiind pentru publicitate din care acea emisiune se poate finanța. În acest scenariu TVR ar avea nevoie doar de un minim de personal care să se ocupe de partea de management și evaluare/ selecție a ofertelor, muncă pentru care taxa tv ar putea fi chiar scăzută, caz în care ar rămîne cîteva milioane de euro bune în buzunarele românilor. Bani care s-ar putea regăsi în creșterea consumului, deci parțial și în conturile guvernului.
Avînd în vedere interesul foarte scăzut al consumatorilor pentru emisiunile TVR și datoriile mari acumulate, nu văd care mai este rostul menținerii în spațiul public a unei afaceri care poate fi considerată a fi deja în faliment. Ar putea fi foarte ușor vîndută către un operator privat (dacă există doritori).
Îți place ceea ce profesezi? Dacă nu, te-ai gîndit să te îndrepți încet, încet spre ceea ce îți place cu adevărat să faci?
Dacă nu știi ceea ce îți place să faci, începe să observi ceea ce îți
face plăcere să faci. Poate fi vorba de anumite pasiuni sau domenii de activitate, dar încă nu reușești să-ți dai seama
cum poți să le interconetezi pentru a reuși să le monetizezi într-un
fel. Poate că anumite activități îți fac plăcere atunci cînd le faci,
dar aparțin de domenii total diferite.
Sfatul meu este să continui să investești timpul în aceste
activități/ pasiuni și să încerci să fii cît mai bun, cît mai
actualizat și cît mai interconectat cu alți oameni care împărtășesc
aceleași pasiuni. Vei avea numai de cîștigat. Sînt sigur că vei reuși
să găsești pe internet oameni care au demarat o
afacere care necesită într-o măsură mai mare sau mai mică cunoștințe
care privesc o anumită pasiune care și ție îți face placere.
Exemple de persoane care și-au dezvoltat aceste calități și le-au
transformat în afaceri profitabile sînt extrem de multe. La fel de
multe sînt și exemplele în care proprietari de afaceri continuă să-și
dezvolte anumite cunoștințe din domenii conexe.
Eu de exemplu, am terminat un mic curs online pe
coursera.org de psihologie socială. Mi-a făcut mare plăcere să
investesc timp și efort în acest curs și am cîștigat o mulțime de
cunoștințe practice. Și voi mai continua cu încă două cursuri din
domenii diferite și care converg în cazul meu către ceea ce fac. Și
asta în ciuda faptului că am primit de la ACCA după o serie de
examene o diplomă (an advanced diploma in business and accounting).
Ce vreau să-ți spun și ceea ce contează de fapt și poate fi monetizat
la un moment dat este faptul că dezvoltarea ta profesională este
esențială, nu diplomele și atestatele pe care le ai. Doar ce știi să
faci concret îți poate aduce profit.
Și încă ceva foarte interesant. În orice domeniu - dar mai ales în
cel al științelor sociale - pe lîngă experiența practică mai există și puține resurse scrise care te ajută foarte mult în practică. Cum
aflii care sînt
aceste resurse și cum intri în posesia lor este un lucru important
pentru tine, poate cel mai dificil de făcut.
Dacă te aflii în acel punct în care consideri că ai suficiente
cunoștine și experiență pentru a porni pe cont propriu, încearcă să
evaluezi foarte bine situația. Aproape toți cei care au investit
pentru a pune în practică și obține profit din pasiunile lor au
beneficiat de sfatul a cel puțin o persoană cu experiență comercială
(nu neaparat în domeniul respectiv). Cel mai indicat este să-ți
găsești un asociat cu experiență comercială; faptul că vine cu o
parte din capital îl va face să performeze la capacitatea lui
adevărată.
27.10.2013, ora 13:04 Căsuța de valori (scenariieconomice.blogspot.com)
Un serviciu oferit în principal de bănci, menit să ofere o
siguranță mai ridicată pentru păstrarea valorilor decît propria
locuință sau alte locuri.
Prestigiul este singura caracterisitică aducătoare de clienți și
profit. Situația aparentă de monopol al băncilor comerciale pe piața
serviciilor de păstrare de valori împuținează variantele posibile la
care poate apela un potențial client. (Aceasta este o nișă îincă neexploatată la adevăratul ei potențial, deci loc pe piață
există!)
Am aflat și știm cu toții destule amănunte despre fraudele produse
prin acordarea de către băncile comerciale de credite consistente
fără nici o acoperire reală către anumite personaje care aveau spatele
asigurat de divereși oameni politici. Relativ recent au fost
destructurate doar cîteva rețele. În mod sigur marile tunuri nu vor
fi niciodată făcute public. Adăugați aici războiul cluauzelor abuzive
din contractele de credit și obțineți imaginea exactă a
credibilității de care ar trebui să se bucure sistemul bancar
românesc, sau altfel spus, cît capital de încredere merită să
investești în acest sistem. Nu am luat în considerare aberațiile
politicii monetare sau afacerile făcute pe cursul valutar cu flotare
controlată de către decidenții care dețineau asemenea informații
deoarece aceste neajunsuri pot fi ocolite.
Tot relativ recent am aflat din media oficială (atenție deci, mă
refer aici la un mediu controlat în care nu ajunge orice informație)
despre furtul din casuțele de valori, ultimul caz fiind din Argeș. În condițiile în care accesul la locul unde sînt
depozitate casuțele de valori este securitizat inclusiv prin camere
video, iar tot fluxul de persoane înregistrat, elucidarea cazurilor
de furt din casetele de valori ar trebui să fie foarte ușoară și să
se petreacă foarte repede.
Menținerea prestigiului și a încrederii clienților în serviciile
oferite obligă băncile implicate în cazurile de furturi din casuțele
de valori să anunțe cu surle și trîmbițe și cît mai repede rezolvarea
cazurilor și implementarea de proceduri noi pentru prevenție.
Evidența ne demonstrează că absolut toate cazurile de furt din
casetele de valori înregistrate pînă acum au fost puse sub o tăcere
suspectă. Probabil că la acele cazuri încă 'se lucrează', apoi
dosarele vor sta prin justiție mult timp.
Certitudinea este că șansele de recuperare a prejudiciului sînt
aproape zero.
Prin urmare devine absolut obiectivă și extrem de oportună decizia
luată de mulți utilizatori de servicii bancare românești de a lucra
cu bănci din alte țări, iar apelul făcut de guvernatorul bnr în
favoarea utilizării serviciilor bancare românești nu face decît să sublinieze și să confere certitudine faptului că încrederea în
sistemul bancar românesc este în picaj. Și este în picaj datorită
slabei calități a serviciilor oferite și a fraudelor susținute din
interiorul sistemului.
24.10.2013, ora 08:30 Activismul (scenariieconomice.blogspot.com)
Sau implicarea cît mai multor persoane în problemele comunității.
Probleme care desigur îi privesc pe destul de mulți membri ai
comunității astfel încît să devină acel liant social care transformă în acțiune un interes comun.
Condiția esențială care trebuie îndeplinită pentru ca activismul să
fie util societății este ca o masă critică din populația totală să
fie foarte conștientă de interesele sale, să le cunoască foarte bine și să vrea să le susțină. Altfel, tot ceea ce poate fi denumit cu
apleativele de activism, societate civilă sau ong-uri nu reprezintă
altceva decît interese private împărtășite de cîteva persoane, total
nereprezentative pentru interesul întregii comunității, care își finanțează și
susțin prin aceste mijloace interesele private.
Afirmația că activismul a început să prindă în masele de români în
condițiile în care aceștia sînt la fel de inconștienți față de
interesele lor cum erau și cu mulți ani în urmă nu este decît o
umbrelă care încearcă penibil să justifice activitățile desfașurate
de anumite persoane prin ong-uri.
Atenție deci la manipulări fine datorate definirii incorecte a unor
noțiuni, la activități de propagandă desfășurată prin social media,
cu povestioare dulci și siropele cu o vaga aromă de naționalism, cu
slogane atent create de psihologi instruiți în regimul trecut a
căror finalitate vor fi tot acele interese private care finanțează
tot acest circ.
Pe scurt, falsul activism înșeală vigilența multora și militează
pentru cu totul alte interese decît cele care aparțin comunității locale.
Încep azi o nouă serie de articole de business care vor trata subiecte de interes real pentru afacerile mici și mijlocii. Temele le aleg din experiența mea personală și vor fi tratate pe caz general.
Sînt afaceri ale căror vînzări sînt sezoniere iar clienții aparțin unei anumite zone geografice limitate. Adică vînzările le faci în principiu către aceeași bază de clienți de care depinde practic creșterea vinzarilor. Dacă clienții tăi actuali sînt mulțumiti de livrarile pe care le faci, de marfa pe care o cumpără te la tine, ai mari șanse ca și alții din imediata lor vecinătate să-ți devină clienți.
Se termină sezonul de vînzări, un altul urmează anul viitor, iar vînzările tale trebuie să crească. În acest caz nu trebuie să te bazezi strict numai pe nevoia clientului de produsul tău sau pe faptul că cererea pentru acel tip de produse e relativ inelastică. O reducere surpriză la ultima livrare, o cantitate în plus livrată gratuit, sau oferirea unor produse în mod gratuit (un calendar personalizat îi va aminti tot timpul de afacerea ta), îl vor face pe clientul tău să revină și anul viitor chiar dacă nevoia stringentă pentru care a cumpărat de la tine anul acesta a dispărut sau s-a mai diminuat. În cazul în care îți pare un efort financiar prea mare ideea precedentă, poți să concepi anumite scheme de reduceri pentru acei clienți care cumpară tot sezonul și depășesc o anumită cantitate. În felul acesta îți fidelizezi clientela pe tot parcursul sezonului de vînzări, iar o mini-schemă de acest tip cu reduceri mai mici introdusă în mijlocul sezonului îți poate aduce mai mulți clienți constanți în comenzile pe care le fac.
Am observat că lipsa de gîndire pe termen relativ scurt – de la an la an, de la sezon la sezon – lipsește la multe afaceri considerate a fi de succes, consecința directă fiind măcinarea leantă a bazei de clienți, iar apariția unui competitor poate fi chiar fatală pentru afacerea ta. Lipsa securitizării clientelei face orice afacere extrem de vulnerabilă la apariția unui competitor care oferă la prețuri mai mici aceleași produse, care practică aceleași căi de comunicare cu potențialii clienți, și mai mult decît atît, care se poziționează pe piață ca avînd prețuri mult mai mici. Pentru o afacere mică/ mijlocie, scăderea vînzărilor sub o anumită limită în decursul unui sezon poate duce la faliment.
Și apropo, dacă vrei să faci o afacere profitabilă, urmărește și studiază o afacere denumită ca fiind de succes, cumpără de la ei, observă-i punctele slabe și acționează pentru că nu vei da greș: piața există și este deja formată pentru acele produse și în mod sigur îți poți calcula costurile astfel încît să obții prețurile cele mai bune pentru ca întreaga piață să rămînă a ta dupa cîteva sezoane.
Timpul este relativ scurt, dar suficient pentru ca utilizarea lui să
fie tratată ca o oportunitate de neratat. Cred că unul dintre cele
mai frumoase lucruri pe care oricine și le dorește este capacitatea
de a putea să te relochezi oriunde în lumea asta și să trăiești acolo
unde îți place.
Am identificat două ipostaze care îți permit să faci asta
Prima este să ai o meserie care să nu aibă nimic în comun cu
standardele locale, naționale, și care să poată fi practicată
oriunde. Mă refer aici la IT, medicina, inginerie. Sigur mai sînt și
alte domenii, dar esențial mi se pare a fi să continui să te
specializezi dincolo de facultate, eventual să încerci să obții și o
recunoaștere internațională. Aceasta va spori încrederea viitorului
tău angajator și îți va mări șansele de a fi acceptat în noua
comunitate.
A doua variantă este aceea în care deții anumite abilități
antreprenoriale. Afacerile pe care le-ai avut și cea pe care o ai în
prezent au avut obiecte diferite de activitate și astfel ai avut
oportunitatea de a te specializa în acest mod în relații inter-umane.
Dacă lucrul cu oamenii și capacitatea de a reuși să vinzi acolo unde
alții nu au reusit să o facă sînt printre abilitățile tale, atunci
deja ai un as în mînecă. Continuă să-ți dezvolți și pasiunile conexe
antreprenoriatului și îți vei spori șansele de reușită într-o nouă
comunitate.
Cele două variante presupun desigur că vei avea o mică rezervă de
lichiditate cînd vei ajunge în locul în care visezi să trăiești.
Calificativul asupra realității trebuie să-l pună fiecare în sensul
de a o defini ca fiind favorabilă sau nu intereselor sale personale.
Pentru a avea un reper în a defini gradul în care poți fi influentat într-un sens sau altul de mass-media sau grupul social din care faci
parte, și dacă mass-media îți definește/ califică realitatea în locul
tău, am alcătuit o scurtă lista de enunțuri. Notează-ți și numără
răspunsurile de 'da'.
Ești la curent cu noutățile și te simți profund mîhnit de ceea ce
fac anumiți politicieni în cazul Rosia Montană?
Susții activ o anumită pozitie față de proiectul Rosia Montană, deși
tu trăiești în cu totul altă regiune a țării?
Deși nu ai nici o legatură cu un ong, ai fost intrigat de măsura
eutanasierii maidanezilor? Ai încercat să influențezi această
decizie implicîndu-te (internet, manifestații, ... )?
Discuțiile privind modificările aduse Codului Rutier ți se par mult
mai puțin importante decît dezbaterile privind Rosia Montană?
Esti de acord că economia românească are mult de suferit de pe urma
evaziunii fiscale?
Crezi că soluția ar fi întărirea combaterii evaziunii fiscale?
Principalele tale surse de informare cărora le aloci cel mai mult
timp sînt televiziunea și radioul?
Ai încredere în informația prezentată de site-urile de știri
oficiale? Consumi doar informație gratuită scrisă preponderent în
limba română?
Nu ai pus vreodată la îndoială informația vehiculată de canalele de știri ale mass-media?
Crezi că ești o persoană implicată în viața comunității fără ca
jobul tău să necesite această implicare? Dacă da, problemele în care
te implici cel mai mult sînt cele discutate în mass-media?
Te-ai implicat activ în calitate de suporter la alegerile cînd usl a
cîștigat majoritatea în parlament?
O emisiune de știri sau un talk-show te poate prost-dispune sau
din contra, te poate face mai bucuros?
Crezi că ești suficient de deștept în a discerne informația care
este făcută public în mod gratuit și nu faci nimic în sensul de a
crește această capacitate?
Petreci mult timp pe internet citind și comentînd diverse știri?
Dacă ai votat usl la alegerile trecute, îți pare rău că ai făcut-o?
Ai contractat un credit de consum, fie el și imobiliar, pîna în
2009?
Deții cel mai nou model de telefon (sau aproape cel mai nou) fără să
utilizezi toate funcțiile sau fără ca funcțiile de care dispune
să-ți aducă mai multă valoare adaugată sau mai mult timp liber?
Cu cît ai mai multe răspunsuri de 'da', cu atît ești mai manipulabil și mai influențabil. Cu cît predomină răspunsul 'nu', cu atît ești
mai autonom în decizii și deții controlul propriei tale vieți și
propriilor tale acțiuni, și probabil ești mult mai fericit decît
cealaltă categorie.
Azi voi dărîma mitul conform căruia în posturile de decizie din
administrația publică trebuiesc aleși/ promovați tehnocrați,
oameni cu studii la universități prestigioase.
Construcția sistemului politic actual se bazează pe delegarea de
către majoritatea populației a sarcinilor de gestionare a banului
public și justiției către anumiți oameni, considerați a fi în măsură
să ocupe acele posturi. Inteligența emoțională de care omul politic
dă dovadă în fața alegătorilor, empatia și prestigiul pe care
reușește să-l comunice alegatorului sînt principalele atuuri ale
acestuia care îi conferă acea caracteristică de a seduce masele și de
a căștiga voturi. Aceaste calități reprezintă criteriul de bază al
diferențierii între un alegator și un ales. Bineînțeles că este
nevoie și de inteligență rațională în discursurile publice și
confruntările verbale televizate. Pe scurt, oamenii care dispun de
atuurile de mai sus sînt cei desemnați să conducă politic orice
comunitate.
Critica, nemulțumirea apare de obicei după ce un eveniment s-a
produs, o persoană a fost aleasă să ocupe un post public, și se
referă la deciziile care sînt adoptate. Abia acum majoritatea (poate)
conștientizează necesitatea unor abilități practice de management
care de cele mai multe ori lipsesc omului politic. Acum sînt împinse în față tot felul de personaje cu diplome colorate și sînt propuse ca
alternative doar pentru că fac rating. Paradoxul este că la
următoarele alegeri sînt votați tot oameni care îndeplinesc
condițiile descrise în paragraful precedent. Diferența între
atitudine (declarație) și comportament (fapte) este specifică
condiției umane și a existat dintotdeauna, decizia de a vota fiind
una mai mult emoțională decît rațională. Diferența între teorie și
practică, între un tehnocrat și un om politic, între un om cu diplome
prestigioase și un practician, este fundamentală. Nu există o
universitate în lumea asta care să te învețe să-ți educi inteligența
emoțională și să cunoști cît mai bine particularitățile comunității în care candidezi astfel încît să obții un mandat. Prin urmare, etapa
următoare pe care un om școlit, un tehnocrat ar trebui să o abordeze
nu este să fie ales într-o funcție publică (pentru că nu are nici o șansă), ci practica pe domeniul studiat, punerea în aplicare a ceea
ce a învățat și dobîndirea unor calități manageriale din
administrarea propriei afaceri. Aceste calități pot fi utile într-o
eventuală cariera politică.
Acest parcurs este demonstrat de foarte mulți oameni, antreprenori,
care după ce au văzut cum stau lucrurile în practică au intrat și în
politică. Alții, probabil mai înzestrați dpdv emoțional, au sărit
această etapă. Capabilitățile de care dispun i-au propulsat acolo
unde sînt, dar aceștia sînt foarte puțini.
Sînt sigur că un tehnocrat poate fi util pentru a genera rating la
tv, pentru a fi angajat ca și consilier sau pentru a lucra ca angajat
la stat pe posturi care presupun acele cunoștințe. Drumul pînă la o
cariera politică este însă destul de lung.
… ești în posesia unui apartament și vrei să-l inchiriezi. Mă refer aici la cum trebuie să investești în finisaje/ utilități și cum îți stabilești relația ta cu clienții.
În mica mea experientă în domeniul imobiliar am observat existența cîtorva tipuri de proprietari care nu procedează corect în sensul că nu reușesc să obțină maximum de profit. Și aici intră cei care și-au amenajat un apartament pentru ca să locuiască acolo și acum se mută, sau cei care au intrat în posesia unuia și vor să-l închirieze. Apartamentele din prima categorie au de obicei finisaje, mobilier și electrocasnice de calitate foarte bună și se pretează mult mai bine la închirierea în regim hotelier, iar cele din a doua categorie sînt cele care ajung efectiv depozitul de vechituri al proprietarului. Aceste vechituri și lipsa unei înțelegeri clare cu chiriașii privitoare la cine suportă reparațiile fac ca profitul obținut să fie mai mic. În plus, apartamentele din cele două categorii de mai sus au perioade destul de lungi și dese în care stau nelocuite, deci zero încasări.
De departe cea mai bună profitabilitate o vei avea dacă închiriezi apartamentul nemobilat/ neutilat sau parțial utilat. Aici intră în discutie cele de 1 - 3 camere. Finsajele trebuie să aibe o calitate rezonabilă pentru un comfort bun. Acest tip de apartamente se închiriază cel mai repede pentru că sînt căutate atît de persoane fizice cît și de firme. Deci timpul de schimbare al chiriașilor este cel în care reușesti să zugrăvești și să mai faci mici reparații, și este foarte scurt în comparație cu celelalte cazuri. În plus, chiriașii care caută astfel de apartamente (care dețin sau își cumpără mobilă și electrocasnice) nu se mută în fiecare an; în felul acesta obții o bună predictibilitate a veniturilor tale din chirii pe un termen mai lung. Prin urmare nici eventualele comisioane plătite agenților imobiliari nu vor fi prea multe. Pe termen mai lung vei obține un profit mai mare, chiar dacă chiria lunară este mai mică decît în cazul unui apartament mobilat/ utilat. Marele avantaj al chiriașilor este că nivelul de comfort în care vor să investească rămîne la latitudinea lor.
Dacă însă vrei să-ți închiriezi apartamentul mobilat și utilat vei obține o chirie lunara mai mare decît în primul caz, dar și riscurile sînt pe masură. Pe termen lung trebuie să iei în considerare faptul că dintr-un apartament mobilat/ utilat te muți extrem de ușor, deci vei avea perioade relativ dese în care nu vei încasa nimic, trebuie să suporți reparații/ înlocuiri ale mobilei/ electrocasnicelor, plus clasica zugraăveală și micile reparații. Toate acestea necesită nu numai bani, ci și timp! Timp în care iar nu încasezi nimic. În consecință și comisioanele plătite agenților imobiliari vor fi mai multe.
Este foarte util și eviti o parte din pierderi dacă stabilești de la începutul relației cine suportă anumite reparații și condițiile în care chiria poate fi renegociată.
29.09.2013, ora 11:24 Ce să vînd? (scenariieconomice.blogspot.com)
Știu că sînt destui oameni care dețin lichidități în măsură să le ofere un anumit comfort și să le permită în același timp să investească în afaceri noi. Foarte mulți dintre aceștia însă sînt dominați de un sentiment negativ privind perspectiva economiei românești, percepție creată de mass media. Această percepție îi împiedică să înceapă proiecte noi și îi pune în postura în care nu fac altceva decît să-și consolideze economiile.
Printre fricile care le paralizează inițiativa sînt: fiscalitatea foarte ridicată care scade mult probabilitatea ca un bun cu valoare adaugată mare sa fie vîndut pe piața internă, sîcîiala produsă de stilul securist și corupt în care au loc controalele la firme și trendul mereu scăzător al puterii de cumparare al populatiei care induce sentimentul că peste un an este posibil ca vînzările să-ți scadă dacă nu reușești să te duci suficient de mult în jos cu prețul la raft.
Dilema care îi domină pe mulți este: ce sa vînd astfel încît să nu fiu obligat să închid afacerea după o perioadă scurtă, perioadă în care probabil nu voi recupera investiția inițială?
Răspunsul la fricile de mai sus este simplu. Un consultant bun te poate scăpa de o parte din povara fiscală prin metode legale, un fond pentru șpaga controlorilor și dezvolatarea de relații bune cu aceștia este o altă soluție. În ceea ce privesc puterea de cumparare în scîdere și dilema de mai sus, răspunsul este puțin mai elaborat.
În primul rînd trebuie să te gîndești la structura costurilor. Caută materii prime mai ieftine, încearcă să negociezi reduceri pentru păstrarea relației cu acei furnizori. Fii atent și la cheltuielile de personal. Stabilește printr-un calcul momentul oportun dincolo de care afacerea ta nu mai poate continua și nu întirzia să acționezi dacă va fi cazul. Limitarea perderilor este un alt subiect la care trebuie sa fii atent.
În ceea ce privește alegerea obiectului de activitate, acesta depinde de domeniul în care ai experiență, te pricepi în sensul că cunoști acele produse sau ai cunoștinte tehnice privind producția acelor bunuri, sau pur și simplu ai un asociat de încredere care cunoaște acel domeniu. Fără să îndeplinești aceste condiții, probabilitatea să nu iei în considerare toate aspectele importante în calculele tale este foarte mare și riști să închizi afacerea mai repede decît te așteptai.
Unii probabil au experimentat pe buzunarul propriu, altii au învățat din greșelile altora sau din cărti, cash-flow-ul ocupă un loc central în administrarea oricărei afaceri. Profitul este o mărime contabilă, dată de diferenta între angajamente – venituri și cheltuieli. Nimeni aici nu pomenește de onorarea acestor angajamente și de termenele stabilite pentru stingerea acestora. Prin urmare, situatia în care ai profit de milioane, dar de azi esti în insolvență și lichidare este foarte probabilă.
Cash-flow-ul contabilizează strict intrările și ieșirile de numerar. Degeaba ai de încasat peste o luna 1 mil euro dacă astazi nu ai cu ce să-ți plătești furnizorii, iar bancile nu sînt dispuse să-ți sconteze creanțele sau să-ți acorde un factoring.
În perioade de criză, situatia cash-flow-ului este foarte importantă datorită înmulțirii situațiilor de incapacitate de plată sau tratării cu rea-vointă a furnizorilor (așa-numitele țepe). Prudenta recomandă două abordări generale. Pentru cazuri particulare exista și alte solutii specifice.
În primul rînd, indiferent de obiectul de activitate, încearcă să integrezi în afacerea ta și partea de vinzare către consumatorul final, adică să ai controlul asupra lichidităților. Asta înseamnă să ai unul sau mai multe puncte de vînzare (reale sau virtuale). Această integrare o poți face mai lent (prin resurse proprii) sau prin asocieri cu cei care se ocupă în prezent de vînzarea produselor tale către consumatorul final. În functie de specificul activității și de nivelul la care ai ajuns, poți să te gîndești la un sistem de franciză sau să încerci să intri pe piețele din alte țări.
În al doilea rînd, pentru a minimiza riscul de neplată, pentru fiecare client care cumpără de la tine stabilește o limită de credit. De exemplu pentru clientul X limita va fi de Y lei; asta înseamnă că acesta poate primi produse în valoare maximă de Y lei, cu scadența convenită. Dacă ulterior mai solicită și alte produse, clientul va trebui să achite o parte din sumele facturate scăzînd astfel creditul acordat. Deci mai poate primi produse pînă la limita de credit stabilită. În acest fel o posibilă pierdere prin neplata mărfii cumpărate este mult redusă. Criteriile în functie de care se setează o astfel de limită depind de mai mulți factori, printre care: istoricul relației cu clientul respectiv, nevoile de lichiditate pentru firmă, zvonurile din piață, verificarea periodică a clientilor cu limite de credit mari în centrala incidențelor de plăți (CIP). Ideal ar fi ca atunci cînd lucrurile par a merge bine în piață să încerci să scazi această limită de credit. Variațiile acestei limite în perioadele bune îi vor obișnui pe clienți cu acest proces și nu vor deveni foarte furioși în perioadele mai puțin bune cînd li se va modifica această limită de credit. Cu cît mai mică, cu atît mai bine.
În economiile dezvoltate există și posibilitatea asigurării relației cu unii clienți, iar in caz de neplată la termen, clientul se va confrunta cu avocații asiguratorului în timp ce creanța ta va fi achitată de asigurator.
Consiliul fiscal a publicat o analiză prin care semnaliza scăderea abruptă a sumelor colectate la bugetul de stat din taxe și impozite.
Azi voi demola mitul vînturat prin presă ca fiind cauza acestei scăderi, și anume vorbim de evaziunea fiscală.
În februarie anul acesta scriam că
Marile
companii care fac afaceri în Romania nu au nevoie să facă evaziune
fiscală; și aici intră de la supermarketuri, corporații, pînă la afaceri de
consultanță sau producerea de autorurisme. La acest nivel evaziunea
fiscală este posibilă doar cu acordul tacit al autorităților.
În
realitate la evaziunea fiscală apeleazăîn general micile afaceri sau
imm-urile care nu reușesc să se mai descurce. Raportat la nivelul întregii economii această categorie reprezinta un procent foarte
mic. Presupunînd prin absurd ca toată această mică evaziune ar
dispărea, statul ar trebui să suporte un numar adițional destul de
mare de șomeri sau asistați social. În plus, aceste mici afaceri întrețin foarte multe
familii cu sume relativ mici.
Părerea mea este că Romania se poate descurca cu mult mai puțini bani publici decît a făcut-o pînă acum, dar cu o singură condiție. Și anume aceea a eficientizării cheltuilelilor. Știu, sună utopic pentru că asta presupune eliminarea șpăgilor de partid. Marota evaziunii fiscale este utilizată doar pentru a păcăli populația.
Cauza principală a acestei scăderi masive a încasărilor bugetare își are originea în incapacitatea profesională a decidenților politici de a articula un mix coerent de politci. Să le luăm pe rînd.
Politica monetară. De departe cu o atitudine pro-ciclică, banca națională poate fi considerată ca fiind principalul artizan al creșterii deficitului de cerere peste limitele specifice crizei economice. Velocitatea banilor într-un trend deflaționist este pe scădere, dar această scădere a fost accelerată de acțiunile bnr-ului in piața banilor (limitarea creditării, flotarea controlată a cursului de schimb care îi anulează acestuia efectul de supapă pentru anumite dezechilibre). Tradus, asta înseamnă șomaj, scăderea puterii de cumpărare la nivelul întregii economii, implicit scăderea consumului, și în consecință scăderea taxelor colectate.
Politica fiscală. La fel de pro-ciclică ca cea monetară. În condițiile unui trend deflaționist în cadrul căruia presiunea pe reducerea costurile crește pentru orice afacere, abordarea corectă este aceea a scăderii taxelor. Menținerea lor, cu atît mai rău creșterea lor (cum a fost cazul României) adîncește dezechilibrele macroeconomice. Pe fondul deficitului de cerere, creșterea poverii fiscale a fost determinantul principal care a dus la închiderea multor afaceri și a produs foarte mulți șomeri. Fracturarea lanțului de business a împins apoi alte firme cu un grad de îndatorare relativ mic spre faliment. Scăderea velocității banilor a crescut și numărul insovențelor și al fraudelor. Lipsa totală de predictibilitate fiscală și nivelul foarte ridicat al fiscalității raportat la capacitatea economiei de a genera valoare adăugată, sînt cauzele principale a scăderii investițiilor străine.
Mixul celor două politici. Deși se raportează creștere economică - adică s-a produs mai multă plus valoare în economie ca în perioada precedentă -, consumul continuă să scadă, deficitul de cerere se adîncește, nivelul de trai scade. Consecința firească și directă a celor de mai sus este scăderea sumelor încasate de stat din taxe și impozite.
Mare atenție însă la un anumit aspect - în dinamică, scăderea impozitelor colectate la buget este în vîrful piramidei dezechilibrelor macro, și demonstrează generalizarea acestor dezechilibre.
În concluzie, explicația împuținării banilor publici este una mai de substanță care implică decidenții politici si nu micii buticari care abia supraviețuiesc datorită controlelor stupide și șpăgilor care trebuie să le dea.
15.09.2013, ora 19:17 Proteste românești (scenariieconomice.blogspot.com)
Dpdv al
structurii demografice și al dependenței principalelor categorii
sociale de finantarea statului, se poate concluziona foarte rapid că în prezent populatia nu mai este capabilă de manifestari publice
spontane. Mă refer aici la cei care depind de stat atît direct
(pensionari, bugetari, asistați social), cît și indirect (datornicii
la bănci, foarte ușor de manipulat prin cursul valutar). Prin urmare, într-o țară îndatorată care produce din ce în ce mai puțină valoare
adaugată și în care mass-media este dețiuntă exclusiv de interese
politice, orice manifestare publică aparent spontană este subiect de
manipulare și propagandă.
Dacă nu
am asistat la manifestări publice de nemultumire atunci cînd mărirea
de taxe de orice fel a impins în jos nivelul de trai, cu atît mai
puțin un proiect ca Roșia Montana sau gazele de șist nu va
putea produce nimic spontan care să determine o schimbare reală. Altfel spus, cînd statul te 'arde' la buzunar, tu
stai liniștit; iar cînd perspectiva se înrăutățește, grija de ceea ce
se întîmplă la cîteva sute de km distanță sau grija de cîinii
maidanezi contează mai mult pentru tine decît ceea ce vei mînca sau
cu ce îți vei statisface nevoile de bază. Aberant, nu?
Părerea
mea este că asistăm la un circ. Scopul principal, după eșuarea
micilor organizatii lansate de actualul președinte, este acela de a
cristaliza nemulțumirea și frustrarea majorității electorilor care au
votat usl (proiect deja falimentat). Noutatea
constă în faptul că nu mai ies în față aceleași personaje
arhicunoscute, ci sînt promovate fețe noi. Prin
organizarea acestor 'proteste' prin ong-uri, se încearcă conferirea
acestor mișcări a unui aer independent, ca o poziție a 'societății
civile' sau a 'opiniei publice'. Sînt împinse în față tot felul de
personaje noi, unele dintre ele chiar vor candida la alegerile
europarlamentare.
Dpdv
financiar, al logicii comerciale, aceste 'proteste' au un sens. În
primul rînd pot fi considerate o investiție directă :) in Romania. În
al doilea rînd, o parte a politicienilor este foarte încîntată de
ceea ce se petrece. Priviți cum este tratat subiectul în mass-media,
care așa cum am văzut este total politizată. Observați că anumite
părți ale mass-media comentează pozitiv și susțin vădit acest circ.
Fiind oarecum la început acest proiect, cei de la bnr nu s-au grăbit
cu flotarea controlată a cursului de schimb în scop de 'îndrumare a
nehotărîților și convingere a naivilor'. Momentan cred că mai au loc
negocieri, taberele acum se așează și nu există încă un scenariu după
care se va juca așa cum a fost cazul cu protestele care au avut ca
finalitate plecarea guvernului Boc. De aici probabil și bîlbele
premierului. În saptămînile următoare însă se va contura direcția
acestui circ. Armonizarea intereselor finanțatorilor acestui proiect
cu susținătorii politici din umbră și actorii mediatici urmează să
aiba loc. În momentul în care cei din bnr vor deprecia leul și vor
arăta cu degetul către protestatari, soluția /decizia pe care se va
miza va fi deja luată și conturată în spatiul public. Probabil acest
circ va mai continua și luna următoare și va fi folosit ca suport
explicativ al nivelului exagerat al noului cursul valutar pentru calculul
accizelor.
Este
imposibil ca anumite interese financiare să fie oprite prin acest
circ. Schimbări de personaje pe scena politică vor avea loc în mod cert. Scenariul
meu este ca investițiile deja începute vor continua cu siguranță. Mă
refer aici la exploatările de aur și gaze de șist. În cel mai rău caz
va exista doar o amînare.
În şedinţa sa de politică monetară de astăzi, Consiliul de Administraţie al BNR a decis micşorarea dobânzii de politică monetară cu jumătate de punct procentual, de la 5% pe an la 4,5% pe an. În mod corespunzător, au scăzut şi dobânzile corespunzătoare facilităţii de depozit, la 1,5% pe an, şi facilităţii de creditare (creditul Lombard), la 7,5% pe an.
Analiştii financiari, obişnuiţi cu reducerile de 25 puncte de bază practicat la precedentele ajustări ale dobânzii de politică monetară, au prezis o scădere similară. Din acest punct de vedere, presa a titrat că s-a produs o surpriză. Ultima şedinţă de politică monetară în care s-a mai redus dobânda cu 0,5 puncte procentuale a fost în martie 2010, când dobânda de politică monetară a fost redusă de la 7% pe an la 6,5% pe an.
Aceeaşi presă senzaţionalistă a început să titreze semnale de reducere a dobânzilor practicate la cedite de către băncile comerciale. Lucrurile sunt departe de a sta aşa. Deşi este o componentă a procesului de formare a dobânzilor de pe piaţa bancară, dobânda de politică monetară singură nu poate determina nivelul acestor dobânzi. Nu trebuie uitat faptul că resursele financiare sunt scumpe, băncile-fiică din România nu se mai pot aproviziona cu bani ieftini de la băncile-mamă, băncile din România au redus motoarele în activitatea de creditare a economiei reale, având un client mare şi gras - statul român, iar activitatea de economisire nu a mai fost încurajată în ultima vreme, nici resursele populaţiei şi firmelor nefiind susceptibile la economisire. În consecinţă, singurul beneficiar al viitoarei posibile reduceri a dobânzilor într-un orizont de timp rezonabil fiind statul român, care va avea, în continuare, nevoie de resurse financiare.
În accea ce priveşte momentul ales pentru reducerea dobânzii de politică monetară, el este tardiv, fiind o expresie a conservatorismului băncii centrale, în detrimentul economiei reale. Cum bine menţiona economistul şef al RBS Bank, Florentina Cozmâncă: „Probabil că în câteva luni vom vedea şi efectul asupra dobânzilor la creditele şi depozitele în lei, însă efectele în economia reală se vor vedea într-o perioadă mai lungă de timp, de aproximativ un an”.
În urmă cu două zile, un autocar care transporta turişti români într-un circuit prin câteva state din Pensinsula Balcanică a suferit un accident rutier tragic, în Muntenegru, în care şi-au pierdut viaţa 18 persoane, iar alte 29 au fost rănite. Pe marginea acestui accident, s-a dezlănţuit o adevărată furtună mediatică, întreţinută mai ales de către o mână de televiziuni tabloidizate.
Dincolo de tragismul evenimentului, în niciun caz unic, dar de deplâns, se desprind câteva aspecte asupra cărora simt nevoia să mă aplec.
1. Accidente rutiere de această magnitudine au loc, de regulă, în ţări subdezvoltate. Dacă cineva are curiozitatea să facă o statistică pe o perioadă oarecare, va constata că astfel de accidente se întâmplă foarte rar în ţările civilizate. De altfel, civilizaţia rutieră este o măsură a civilizaţiei, în general. Dar şi invers. Transporturile rutiere s-au dezvoltat în România ultimilor ani în detrimentul transportului pe calea ferată. Într-o înţelegere proastă a democraţiei, regulile rutiere şi de organizare a transportului comercial de mărfuri şi persoane au devenit foarte laxe, favorizate de autorităţi corupte sau uşor coruptibile. Astfel, pentru şoferii profesionişti, există peste 200 de centre de obţinere a atestatului, în mare măsură contra unui mercurial al şpăgii pe care cei care lucrează în domeniu îl cunosc foarte bine.
2. Este exemplară reacţia muntengrenilor, un popor mic (650.000 locuitori), dar dârz. Cum remarca cineva în aceste zile, sunt un popor de munte şi muntenii, indiferent de naţionalitatea lor, au o tipologie aparte. Un grup de alpinişti, care îşi opriseră ascensiunea pe un munte alăturat din cauza ploii, au trecut pe şosea la doare 10-15 minute de la producerea accidentului, nu au ezitat, şi-au scos corzile şi au început să scoată victimele din epava autocarului. Probabil că intervenţia lor a salvat foarte multe vieţi. Pe de altă parte, serviciile de urgenţă, poliţia, armata şi personalul medical din Muntenegru s-au comportat exemplar, în ciuda greutăţilor materiale, vizibile în imaginile difuzate de televiziuni de la spitalul din Podgorica.
3. Autorităţile române au reacţionat foarte târziu, denotând o lipsă crasă de mijloace şi abilităţi de comunicare. În acea zi, salariaţii Ministerului de Externe popularizau un ciclocros, aşa, o chestie de socializare, bună la marketing politic.
4. Diplomaţia românească lucrează după ureche, de multe ori misiunile diplomatice din străinătate rezumându-se la a constitui biroul unor ofiţeri de informaţii externe. Cât despre apărarea intereselor cetăţenilor români, încercaţi să sunaţi la o ambasadă a României în străinătate şi veţi constata că, în afara celor 2-3 ore de program cu publicul, nu vă va răspunde nimeni.
5. Autorităţile române, în goană după capital politic, au reacţionat greu şi au luat măsuri aberante. Ce trebuia să caute ministrul Titus Corlăţean la Podgorica? Ce calităţi îl recomandau pe prim-ministrul Victor Ponta pentru a se cocoţa în fruntea celulei de criză, într-o poziţie în care trebuia să se afle un profesionist? Totul a culminat cu o măsură anti-economică şi electorală, de a oferi nişte ajutoare materiale familiilor celor dispăruţi în cursul acestei tragedii. Este vorba despre o sumă de 4.000 lei (mai puţin de 1.000 €) pentru fiecare persoană decedată, bani suportaţi din fondul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Persoanele respective erau asigurate prin efectul asigurării RCA a transportatorului şi prin asigurarea de sănătate de călătorie. A fost suficient efortul de a trimite avioane militare echipate medical însoţite de personalul de specialitate aferent. Să înţlegem că, în goană după capital electoral, politicienii vor acorda astfel de ajutoare tuturor victimelor accidentelor de circulaţie?
6. Declararea unei zile de doliu naţional pentru victimele acestui accident rutier arată un arbitrar nemăsurat. Pe lângă faptul că, legal vorbind, se pare, pentru un astfel de eveniment nu se declară doliu naţional, în accidente similare, cum ar fi unul petrecut în Ungaria acum câţiva ani, în care au murit 16 români, nu s-a luat aceeaşi măsură, ceea ce o aruncă în derizoriu.
7. Merită amintit efortul şi profesionalismul Dr. Raed Arafat, care ar fi trebuit să fie singurul oficial român prezent în Muntenegru.
Într-un limbaj uşor mai colorat decât de obicei şi ceva mai relaxat, Mugur Isărescu a abordat mai multe probleme sensibile în ultimele zile. A început cu promisiunea că BNR va reduce dobânda de politică monetară (ceea ce arareori face un bancher central), a continuat cu apelul la băncile comerciale de a micşora dobânzile active (practicate la depozite) şi a le menţine pe cele pasive (bonificate la depozite) şi a sfârşit prin a flutura pisica neagră privind lipsa de intenţie a băncii centrale de a micşora rezervele minime obligatorii în lipsa creditării.
Dacă rugămintea unui bancher central poate fi trecută cu vederea şi cu un zâmbet condescendent din partea bancherilor comerciali, ameninţările pot avea, însă, efecte. Rezervele minime obligatorii (RMO, pe scurt) sunt o mare povară pe umerii băncilor. Să nu uităm vremurile în care RMO la lei erau în cuantum de 40%. Cu alte cuvinte, din fiecare 100 lei atraşi în depozite, banca comercială trebuia să depună la BNR 40 lei, la care banca centrală bonifica şi bonifică o dobândă extrem de mică (0,99% la lei, 0,53% la euro şi 0,21% la dolari SUA). Băncii îi rămâneau 60 lei pe care să-i plaseze în credite, al căror cost creştea corespunzător. În prezent, nivelul RMO este 15% la lei şi 20% la valută.
Iată ce a declarat Isărescu astăzi, cu prilejului raportului trimestrial cu privire la evoluţia inflaţiei:
Vreau să vă spun pentru cei care citiţi deleveraging-ul (dezintermediere, reducerea volumului de credite ale băncilor – n.r.) ca un fel de bau-bau, nu trebuie să ne plătim şi datoriile? Această reducere a expunerii trebuie să fie ordonată, controlată şi moderată ca sume. Dacă se întâmplă aşa de ce să îl blamăm şi bineînţeles până la un anumit moment. În condiţii de deleveraging nu vedem un motiv cu totul şi cu totul aparte să îl stimulăm prin eliberarea de rezerve minime obligatorii.
Astfel, bancherul central a fluturat pisica pe la ochii bancherilor comerciali, impunându-le să-l asculte în ceea ce priveşte micşorarea dobânzilor la credite, altfel privându-i de importantele resurse blocate în RMO.
În ţările cu sisteme bancare dezvoltate, RMO este la niveluri de câteva procente (2-4%). La noi, au fost folosite ca element neortodox de politică monetară, din lipsa abilităţii băncii centrale de a folosi politici ortodoxe de politică monetare pentru reglarea lichidităţii în exces şi, implicit, a inflaţiei. Astfel, a folosit bomba atomică pentru a omorî un elefant de porţelan. Dacă este vorba de a judeca acţiunile BNR în raport cu RMO, probabil că un element hotărâtor a fost incapacitatea guvernanţilor succesivi de a aplica o logică fiscală coerentă, ceea ce a produs disfuncţionalităţi majore în menţinerea stabilităţii preţurilor, ca şi tentaţia populistă de a amâna aducerea la realitatea pieţei a preţurilor administrate. Mai mult decât atât, perturbaţiile induse de criză au condus la volatilităţi crescute ale ratei inflaţiei, ceea ce a impus măsuri cu barda din partea BNR.
Atâta vreme câtă băncile comerciale vor avea un client gras în persoana statutului român, nu se vor grăbi să asculte sfaturile lui Isărescu în ceea ce priveşte târgul creditare contra lichiditate.
Începând cu data de 8 octombrie 2013, Federal Reserve pune în circulaţie o nouă bancnotă de 100 $, prevăzută cu măsuri suplimentare de securitate faţă de bancnotele actuale. Mai multe detalii, în filmuleţul de mai jos şi pe site-ul www.newmoney.gov.
Scandalul bancar din Cipru, în curs de desfăşurare, ridică multe semne de întrebare asupra funcţionării pieţei bancare din Uniunea Europeană. Cipru este cea mai mare insulă din Marea Mediterană, situată în sudul Turciei. Istoria a divizat partea dominată de populaţia greacă de cea dominată de populaţia turcă, din partea de nord. În 2004, partea grecească a Ciprului devenea membră a Uniunii Europene, iar din 2008 membră a zonei euro. Dependenţa sa economică de Grecia a făcut ca Ciprul să fie o victimă târzie a actualei crize.
Cu o suprafaţă de circa 10.000 kmp şi o populaţie de circa 840.000 de locuitori (numai partea greacă), Ciprul are un PIB de aproximativ 18 mld. €, dar un sistem bancar de circa 8 ori mai mare. Decizia autorităţilor de a menţine ţara un paradis fiscal, chiar şi după intrarea în UE şi zona euro, a atras investitori din diverse ţări, mai ales Rusia. În consecinţă, sistemul bancar s-a hipertrofiat, iar problemele nu au întârziat să apară. Ciprul s-a văzut în situaţia de a solicita Troicii (Comisia Europeană, Fondul Monetar Internaţional şi Banca Centrală Europeană) o sumă de 17,5 mld. €, aproape echivalentă cu PIB-ul ţării. Troica, într-un experiment aproape inexplicabil, a pus condiţia ca Ciprul să purceadă la o taxare a depozitelor bancare din această ţară, ameninţând că, în caz contrar, vor tăia linia de finanţare pentru cea de-a doua bancă cipriotă, Laiki. Presa şi mediul de afaceri au perceput această măsură ca pe naţionalizare a unei părţi din depozitele bancare. Totodată, Troica a cerut mărirea impozitului pe companii, de la 10% la 12,5%.
În fond, miniştrii de finanţe din zona euro au oferit 10 mld. €, punând condiţia ca Ciprul să încaseze încă 5,8 mld. € din banii deponenţilor la bănci în depozite după următoarea schemă: 6,75% din depozitele de până la 100.000 € şi 9,9% din depozitele ce depăşesc această sumă. Aceste sume nu ar fi fost o confiscare, ci le-ar fi oferit celor taxaţi acţiuni la băncile la care ar fi fost făcute depozitele. Ulterior, ca urmare a protestelor populare, autorităţile cipriote a propus o nouă schemă, care să protejeze depunătorii cu depozite relativ mici: 3,5% până la 100.000 €, 9,9% pentru depozite între 100.000 şi 500.000 € şi 15% pentru depozitele mai mari de 500.000 €.
Pe lângă furia populară, investitorii străini au fost foarte vocali faţă de măsurile propuse. Se extimează că o bună parte a depozitelor bancare din Cipru aparţine investitorilor ruşi. Lucrurile s-au precipita,într-o primă fază Parlamentul nereuşind să ia o decizie, ulterior respingând planul Troicii. Între timp, banca centrală a Ciprului a dispus ca băncile comerciale să fie închise până la luarea unei decizii. Astfel, prin respingerea planului Troicii, Ciprul se apropie rapid de faliment.
Prin încercarea de a impune un astfel de atentat la proprietatea privată, Troica a încercat un experiment fără precedent cu o ţară mică. Un astfel de demers pare a fi fost menit să testeze piaţa, în vederea luării unor măsuri similare în viitor, în ciuda negărilor vehemente. Conceptul sistemului fondurilor naţionale de garantare a depozitelor bancare s-a spulberat. Niciun depunător bancar din Uniunea Europeană nu mai poate fi sigur că i se vor rambursa depozitele de până la 100.000 €, ceea ce ar putea să declanşeze un val de retrageri bancare mai ales în ţările de la periferia Europei. De altfel, pieţele au reacţionat prompt la măsura propusă de Troică, înregistrându-se scăderi semnificative pe bursele europene şi cel mai redus curs al euro faţă de dolarul american din ultimele patru luni.
Totodată, Ciprul încearcă să recurgă la un plan B, care ar consta în obţinerea unui împrumut din partea Rusiei, dată fiind expunerea investitorilor ruşi pe sistemul bancar din Cipru. Piaţa zvonurilor a susţinut că Rusia ar putea împrumuta Ciprul în condiţiile cedării de către această ţară a dreptului de a exploata rezervele naturale către giganţii energetici ruşi.
Situaţia rămâne fluidă şi periculoasă, în urma unei încerări de experiment, care arată slăbiciunea unei Uniuni Europene care recurge la măsuri disperate pentru rezolvarea crizei. Se prefigurează o modificare a ceea ce ştiam despre banking, cu consecinţe dintre cele mai nedorite: trecerea la economia naturală, ţinerea banilor la salte, migrarea către alte sisteme bancare considerate mai sigure.
Mimând o responsabilitate pentru banul public, ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a decis să nu mai direcţioneze din banii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate nicio sumă către spitalele private. Iată halucinanta sa declaraţie:
"În contractul-cadru pe 2013 care va intra, sper, în vigoare la 1 martie, vom sista finanţarea din fondurile Casei pentru unităţile spitaliceşti private. Astfel încât toţi banii publici - vorbim de fondul unic naţional de asigurări sociale de sănătate - să meargă către spitalele publice. Circa 10 la sută exista finanţare pentru sectorul privat, în felul acesta, cu 10 la sută va creşte fondul alocat spitalelor (publice n.r.) pentru perioada următoare. Ceea ce, împreună cu cei 200 de milioane de lei pentru anestezie şi terapie intensivă, sper că va asigura o finanţare superioară a spitalelor şi va micşora din nemulţumirile cetăţenilor. Raed Arafat a spus-o de mai multe ori, întăresc şi eu astăzi şi vom urmări această idee: dacă într-o secţie de anestezie şi terapie intensivă, după ce intră acest program în funcţiune, cineva din conducerea secţiei sau conducerea unui spital va cere unui pacient să vină de acasaă cu medicamente sau materiale sanitare, acel cineva va pleca pe loc. Pentru că banul public trebuie să se ducă pentru cetăţean şi noi facem aceste eforturi şi ne-am străduit să obţinem aceşti bani şi vedeţi, cu modificările pe care le facem în finanţare, tocmai să încercăm să rezolvăm o problemă."
Ca să preîntâmpine eventualele critici la adresa acestei măsuri, Nicolăescu continuă:
"Eu sunt liberal şi ar fi trebuit să fiu primul care să spun că da, să le dăm, să facem, să... Nu. Sunt liberal, rămân în continuare liberal, dar consider că banul public, în acest moment, este atât de puţin, încât el trebuie foarte bine cumpănit, foarte bine chibzuit. Cineva care îşi dezvoltă o afacere privată nu şi-o face pe banul public. Când îşi gândeşte business plan-ul respectiv, ca să-şi facă investiţia, se gândeşte ce venituri are din ceea ce poate el, nu din ceea ce fură de la stat sau din ceea ce încearcă să obţină prin trafic de influenţă - sau poate printr-o competiţie foarte serioasă şi foarte deschisă, ceea ce mă îndoiesc. Deci, în acest moment, decizia noastră este clară: sectorul public trăieşte din banul public; sectorul privat trăieşte din banul privat."
Este o logică profund strâmbă, care nu face altceva decât să perpetueze furtul sub diverse forme din sistemul sanitar public. Tăind orice formă de concurenţă între spitalele publice şi cele private, Nicolăescu nu poate spera decât să încurajeze ineficienţa cheltuirii banului public de către unităţile spitaliceşti de stat. Totodată, măsura îi va împiedica pe pacienţi să aleagă în ce tip de spital, public sau privat, aleg să fie trataţi. Nicolăescu acreditează ideea că spitalele private fură de la stat, când, de fapt, acest comportament este caracteristic spitalelor publice.
Dincolo de mesajul cu conotaţii politice, înclin să împărtăşesc punctul de vedere exprimat de Cristian Preda, conform căruia, pentru guvernul USL, statul este mai important decât pacientul.
Aflat la Bruxelles, cu ocazia reuniunii Consiliului European, economistul amator, Traian Băsescu, nu ratează momentul de a se afla în treabă, din nou pe teme economice. Iată ce declară el:
"Ne-am obişnuit să spunem despre noi că suntem săracii Europei, ceea ce nu e neadevărat, însă la nivel european sărăcia e un fenomen în creştere, care nu se întâmplă numai în România. E un fenomen generalizat: creşterea sărăciei. Vă pot da un exemplu: sigur că la noi salariile sunt foarte mici comparativ cu Grecia, spre exemplu, dar un grec care are un salariu de 1.000 de Euro plăteşte 600-700 de Euro chirie pentru un apartament cu două camere. În România, 90% suntem proprietari."
Sigur, cifrele îi confirmă zisele. Numai că rata de peste 90% a proprietăţii nu este nicio bucurie. Actuala situaţie este cauzată de faptul că, la începutul anilor '90, statul român a decis să scape de apartamentele construite în cartiere muncitoreşti. Nu pentru că ar fi vrut să facă o naţiune bogată, plină de proprietari, ci din motivul mult mai prozaic că nu mai avea bani să le întreţină, în calitate de proprietar.
Cum rata tranzacţionărilor pentru respectivele apartamente nu a fost extrem de mare, mulţi dintre cei deveniţi proprietari peste noapte nu au reuşit multă vreme să conştientizeze valoarea propriilor deţineri. Din cauza gradului mare de pauperitate, blocurile în care se află apartamentele nu au fost întreţinute corespunzător, aşa că preţul lor de piaţă scade, chiar şi în absenţa crizei.
Traian Băsescu, în propensiunea sa către principiul lui Peter (chemarea incompetenţei), nu se poate abţină să facă pe deşteptul, mai ales în chestiuni la care nu se pricepe.
După demisia de azi-dimineaţă a ministrului de interne, Ioan Rus, şi cea a ministrului delegat pentru administraţie, Victor Paul Dobre, precum şi după modificările propriei decizii a Curţii Constituţionale privind rezultatul referendumului de demitere a preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, Victor Ponta a înţeles că războiul de etapă a fost pierdut. Cu alte cuvinte, în noile circumstanţe, este clar că demersul de demitere a lui Traian Băsescu este aproape imposibil de câştigat.
În consecinţă, Ponta a regândit strategia şi a decis să facă şi o remaniere guvernamentală. Cu această ocazie, a scăpat de ministrul de externe, Andrei Marga (PNL), care a comis stângăcii şi chiar greşeli în exercitarea demnităţii publice, şi l-a înlocuit cu Titus Corlăţean (PSD), care îşi dorea acestă funcţie în detrimentul portofoliului de la justiţie. Alţi numiţi: Mircea Duşa (PSD) la interne, Radu Stroe (PNL) la administraţie, Dan Şova (PSD) la relaţia cu parlamentul, şi, surpriză, judecătoarea Mona Pivniceru la justiţie. Ceva mai târziu, Lucian Isar şi-a anunţat demisia din funcţia de ministru delegat pentru mediul de afaceri, care va fi înlocuit cu Mihai Voicu (PNL).
Ceea ce se remarcă este faptul că, în urma acestor rotiri şi numiri, personajele care vor ocupa poziţii cheie în executiv sunt adversari declaraţi şi vocali ai preşedintelui suspendat, Traian Băsescu. Această nouă situaţie sugerează că Victor Ponta va declanşa o luptă de uzură, mai degrabă un război rece, împotriva lui Traian Băsescu, mizând pe o reducere a tensiunilor în societate, în economie şi în poziţia internaţională a României.
Rămâne de văzut dacă această tactică va da roade sau nu.
Pe de altă parte, remanierea de astăzi este o notă de plată pentru erorile grave făcute de USL în organizarea referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu. Totodată, în ultima vreme, s-au născut fricţiuni evidente între PSD şi PNL în interiorul coaliţiei, ceea ce ar putea conduce lka o erodare fatală în vederea alegerilor legislative din toamnă.
Reflectam asupra celor care nu se prezintă la referendumul de astăzi pentru a răspunde la întrebarea "Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu?" şi am identificat câteva categorii:
1. Oportuniştii. Guvernarea PDL şi a preşedintelui Traian Băsescu a instaurat un regim al oportuniştilor. Poate cea mai elocventă ilustrare a acestei afirmaţii este trecerea bruscă a sus-numitului partid de la centru-stânga la centru-dreapta, într-o noapte, după o evaluare oportunistică a scenei politice româneşti şi a raportului de forţe politice în Uniunea Europeană. Emil Boc a fost o unealtă perfectă, care nu punea întrebări şi executa fără crâcnire ordinele de la şeful său de la Palatul Cotroceni. Traian Băsescu şi-a permis orice fel de fantezii politice, ştiind că nu va întâmpina niciun fel de împotrivire. Unui astfel de comportament i s-au raliat cohorte de oportunişti, care nu se prezintă la vot în speranţa că măcar unele dintre pârghiile puterii nu vor fi pierdute.
2. Paternaliştii. Cei obişnuiţi cu existenţa unui tătuc, moştenire a regimului comunist, au găsit în Traian Băsescu întruchiparea perfectă a celui pe care să-l urmeze. Pe de altă parte, l-au stimulat să-şi amplifice abuzurile şi să-şi întărească puterea.
3. Indiferenţii. Specie prezentă în orice societate, indiferenţii nu votează sub niciun motiv şi pot fi cu greu influenţaţi.
4. Beneficiarii de privilegii. Nu au fost puţini. Oportunismul regimului a permis construirea unui sistem de dependenţe, în care foarte mulţi au devenit beneficiari de privilegii. Numai că au trebuit să plătească un preţ, cuantificabil în articole ale Codului Penal.
Pe de altă parte, sunt voci care spun că parcursul constituţional care a condus la suspendarea lui Traian Băsescu a fost unul găunos. Perfect de acord. Numai că participarea la referendum nu are menirea de a valida corectitudinea acestui parcurs. Evident că USL nu a folosit mijloace prea ortodoxe şi în limitele legii, dar nu ne putem permite să lăsăm perpetuarea prezenţei la putere a unui preşedinte cu tendinţe autocratice, mitocan şi care a adus importante prejudicii României. Dacă ar fi să mai aşteptăm o altă oportunitate, s-ar putea să aşteptăm mult şi bine şi să tolerăm un rău mai mare care ar putea fi adus României.
Pentru ilustrare, aseară, am scris pe Facebook: "Într-un interviu relatat de Euronews, Traian Băsescu încearcă să acrediteze ideea că reuşita boicotului la referendumul de mâine echivalează cu rămânerea României în Europa. Oare omului ăstuia nu îi e niciodată ruşine?", dând link-ul Băsescu la Euronews, atac violent la adresa USL: O haită de hiene, ceea ce a condus la o întreagă discuţie, utilă de citit.
A început o isterie de scormonire prin arhivele universităţilor după teze de doctorat ale politicienilor din cealaltă tabără. De fapt, toate scandalurile privind posibile plagiate (Ioan Mang, Laura Codruţa Kovessi, Victor Ponta, Andreea Paul) nu fac decât să scoată la lumină o realitate crudă a vieţii universitare şi ştiinţifice din România: obţinerea unor titluri academice prin metode nu tocmai ortdodoxe. În degringolada învăţământului superior românesc, cauzată în principal de ambiţiile nenumăraţilor miniştri care au condus ministerul respectiv, trebuie să dea de gândit această situaţie intolerabilă.
Deşi învăţământul doctoral românesc a suferit transformări profunde în ultimii ani, printre care cele mai importante fiind trecerea doctoratelor din domeniul post-universitar în cel universitar şi înfiinţarea şcolilor doctorale, năravurile nu s-au schimbat. De exemplu, lucru relatat în aceste pagini, fostul meu coleg de liceu, Mircea Geoană, deţine un doctorat în economie, dar discursurile sale politice, când era în prim-planul vieţii politice, nu denotau cunoştinţe economice prea serioase, ci din contră, erau presărate cu aberaţii.
Scormonitorul-şef care a declanşat ultimele scandaluri a fost Traian Băsescu. Ultimele lui luări de poziţie denotă o trăsătură pe care o aare faţă de intelectuali: sila şi, uneori, ura faţă de intelectuali. Ca să nu mai vorbim despre titluri academice şi cercetare ştiinţifică. Titlul său de glorie, declarat acum câteva minute, este faaptul că a comandat un vapor lung de 306 m şi lat de 48 m. Adică se consideră împlinit profesional. Este un simptom prezent în întreaga societate românească. Suficienţa este omniprezentă. Băsescu a ajuns preşedinte cultivând grobianismul, pe care îl interpretează cel mai bine, adresându-se unui electorat care îi seamănă în bună măsură.
Astăzi, s-a adoptat în Parlament o caricatură de lege a lustraţiei. După cum se ştie, lustraţia este o acţiune morală, prin care cei care au fost în funcţii importante în regimul comunist sunt împiedicaţi să acceadă la funcţii publice pentru o perioadă limitată. Numai că au trecut 22 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989 şi o astfel de lege mai are prea puţină importanţă. Mai mult decât atât, minţile contorsionate ale actualei puteri au jonglat cu categoriile de persoane care vor intra sub incidenţa acestei legi.
Ca să-l apere pe recent numitul prim-ministru Mihai Răzvan Ungureanu, care a făcut parte din structurile de conducere ale defunctei Uniuni a Tineretului Comunist, uteciştii au fost excluşi dintre cei pasibili a li se aplica prevederile legii. În mod similar, pentru a fi protejat proaspăt numitul director al Serviciului de Informaţii Externe, Teodor Meleşcanu, foştii diplomaţi de dinainte de 1989 au fost şi ei exoneraţi de a se supune legii. Le cererea în genunchi a unui fost deţinut politic, care avea de împărţi cu un procuror comunist, au fost trecuţi procurorii în cei care vor fi lustraţi. Poate acestă măsură o vizează pe Monica Macovei.
Legea adoptată astăzi prevede că cei care sunt vizaţi de lege nu pot ocupa timp de cinci ani funcţii public numite, dar pot candida la funcţii alese, ceea ce sporeşte ridicolul legii. Aşa încât a ieşit o lege la mişto, pe măsura asemănării şi chipului deputatului PDL, Mircea Toader, un personaj alunecos şi respingător.
Iată o fotografie (sursa: agenda.ro) despre care mulţi au crezut că este trucată. Nu este. Băsescu hăhăind în mijlocul celor mai înalţi ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. Locul: Sibiu, în faţa Catedralei Ortodoxe. Data: 29 octombrie 2011. Ocazia: slujba de canonizare a lui Andrei Şaguna, Mitropolitul Ardealului între anii 1864 şi 1873.
Marţialul Băsescu s-a ofilit. Nu-i mai ies treburile cum îi tună. A început să-şi iasă din mână. În consecinţă, a scos golăneala politică pe tarabă. După întâlnirea cu Crin Antonescu şi Victor Ponta, liderii USL, din această după-amiază, a găsit de cuviinţă să împroaşte cu lături. Pe lângă faptul că i-a jignit pe cei doi în cursul întâlnirii. Nu că Băsescu ar fi tentat vreodată să fie echidistant faţă de forţele de pe scena politică, dar astăzi şi-a dat întreaga măsură a rezervorului de ură pe care îl cară în spate.
Dacă unul dintre adulatorii săi deştepţi, Dan Tapalagă, a ajuns să-l beştelească în articolul Băsescu, la un pas de KO, înseamnă că Băsescu îşi pierde carisma şi lasă loc mitocăniei.
Visurile contorsionate ale lui Băsescu dau subiecte de luptă în coaliţia de guvernare. I-a tunat să reorganizeze administrativ România. Măcar să intre şi el în istorie cu ceva. Ca să nu ajungă la referendum, vrea să transforme România într-o ţară cu 8 judeţe, mulate pe regiunile de dezvoltare utilizate pentru obţinerea sau neobţinerea fondurilor europene. Dacă ar dori să redenumească entităţile administrative, ar trebui să recurgă la referendum conform Constituţiei. Nici 16 regiuni, ca pe vremea lui Dej, nici 42 de judeţe (inclusiv municipiul Bucureşti), ca acum, ci 8 judeţe.
La aflarea ştirii că judeţele Harghita, Covasna şi Mureş ar urma să se unească cu judeţele Braşov, Sibiu şi Alba, UDMR a luat foc şi a propus o împărţire administrativă cu 16 judeţe, dintre care unul să fie pe tiparul ţinutului secuiesc, adică să reunească Harghita, Covasna şi Mureş. Kelemen Hunor, deputat de Harghita, ministrul culturii şi actualul preşedinte al UDMR, alături de alţi fruntaşi maghiari, a ameninţat cu nesupunere civică. Boc tace.
Mulţi comentatori pun iniţiativa lui Băsescu pe seama dorinţei lui de scăpa de Boc şi de UDMR de la guvernare. Eu cred că este rezultatul unor socoteli politice meschine, menite să maximizeze şansele partidului lui de suflet, PD-L, la următoarele rânduri de alegeri.
Ca de obicei, nici Băsescu şi nici Boc nu au binevoit să facă un studiu de impact serios al unei asemenea măsuri. Costurile economice ar fi imense.
Este clar. Băsescu a luat-o razna. L-a luat flama puterii. Sau paranoia puterii. Iată trei exemple din ultimele 24 de ore.
1. Ieri, cu ocazia conferinţei de presă, la întrebarea unui jurnalist când ieşim din criză, Băsescu a bâlbâit-o rău. Urmăriţi-l:
Păi când să fie? Trimestrul 1 2010, semestrul 1 2010, semestrul 2 2010? Criză, recesiune? Le confundă rău.
2. Într-un interviu la Radio România Actualităţi, Băsescu sugerează că, în cazul votului pentru extinderea urmăririi penale a Monicăi Iacob-Ridzi, care au salvat-o într-o oarecare măsură, "A existat un interes major la PSD şi PNL să existe un al doilea caz Năstase" şi că aceştia au votat pentru deputată. Televiziunile au prezentat pe larg cum parlamentarii opoziţiei au votat cu bilele la vedere.
3. Prezent la discuţiile cu cititorii Hotnews.ro, căci nu poate fi prezent decât în mediile prietenoase, ceea ce denotă că i-e frică de confruntarea cu ziariştii, deşi pretinde că i-e silă, Băsescu a declarat despre posibila sa prezenţă la inaugurarea paajului Basarab:
"Nu cred. Pentru că dacă aş participa la inaugurarea acestui pasaj aş crea un precedent periculos pentru mine.
Explic: ar trebui să merg la tot ce inaugurează Sorin Oprescu. Şi vă dau exemple: proiectul de revitalizare a oraşului vechi - este un proiect contractat în timpul mandatulului meu de primar general, costă 28 de milioane de euro. Proiectul de modernizare a 110 şcoli - este contractat în timpul mandatului meu, se finalizează acum, costă circa 200 milioane euro cu BEI. Ce ar fi să mă duc la 110 şcoli? Nu s-ar mai vedea Oprescu. Proiectul pasajului deja cred că poate să-mi poarte numele. Şi multe altele.
În ceea ce-l priveşte, îl asigur că voi merge când se va inaugura autostrada suspendată sau voi deschide Jocurile Olimpice din 2020."
Nu ştiu de ce ziariştii nu explică publicului lor care este miza avalanşei de asumări ale guvernului Boc în ceea ce priveşte legile care, conform Constituţiei, sunt socotite organice. Pe măsură ce puterea a pierdut din numărul de parlamentari pe care îl avea iniţial, nu mai este capabilă să treacă prin Parlament o lege organică, neavând posibilitatea de a strânge atâtea voturi. Dacă puterea îşi asumă răspunderea pe aceste legi, opoziţia nu deţine suficiente mandate pentru a vota moţiunea de cenzură aferentă acelei legi.
Cu siguranţă, trebuie modificată Constituţia privind numărul de voturi necesar adoptării unei moţiuni de cenzură pe marginea asumării unei legi organice.
Apelul la prevederile legale care spun că este interzis votul imperativ este inutil. PD-L a decis şi a reuşit să impună şi partenerilor de coaliţie să fie prezenţi în sală la votarea moţiunii de cenzură a PSD şi PNL, dar să nu voteze. Disciplina de partid trebuie să fie mai presus de sforăitoarele lozinci din campaniile electorale. Votul uninominal, de pildă, care presupune responsabilizarea celui ales, rămâne doar o snoavă. Votul la moţiune sau lipsa lui sunt pe listă. Mai-marii PD-L au simţit pericolul de a rămâne fără accesul la butoanele eliberatoare de bani şi s-au repliat. Ar fi umilitor pentru ei să renunţe la la o poziţie pe care şi-au dorit-o ani de zile.
În ultima săptămână, pe ecranele canalelor de ştiri, s-au perindat pedelişti din ce în ce mai obraznici, unii dintre ei ţinuţi la cutie până acum. Se pare că directiva a fost să îi acopere cu discursul pe ceilalţi invitaţi, făcând neinteligibilă dezbaterea.
Pe de altă parte, PSD şi PNL au început să se contreze constant, micşorând şansele moţiunii de cenzură de a trece. De asemenea, capacitatea lor de a convinge independenţi sau membri ai formaţiunilor politice secundare de la guvernare a scăzut.
Oricare ar fi rezultatul votului de astăzi, nu ne aşteaptă vremuri prea bune. Dacă acest guvern va rămâne, îşi va exercita prerogativele de guvernare cu aceeaşi incompetenţă, care s-a adăugat efectelor crizei. Dacă va pica, este greu de crezut că Traian Băsescu ar fi dispus să numească un prim-ministru din partea opoziţiei. Chiar dacă o va face, partidele din opoziţie nu par a fi capabile să construiască o formulă coerentă de guvernare.
Toate acestea se desfăşoară pe fondul prezenţei la Bucureşti a delegaţiei Fondului Monetar Internaţional, care, probabil, priveşte cu maximă îngrijorare evoluţiile de pe scena politică dâmboviţeană.
După opinia mea, alegerile anticipate ar fi singurele care ar putea descâlci situaţia.
Sigur, lupta politică se poate duce cu multe mijloace. Dan Diaconescu, proaspătul proprietar al Partidului Poporului, abonatul de serviciu la DNA, a decis că este cazul să-şi picteze Rolls Royce-ul cu spray pentru graffiti, ca să fie mai vizibil.
Alex Mihăileanu, de la care am preluat fotografia, spune că nu este trucaj, ci adevărul gol-goluţ :)
Ce şi-o fi zis Diaconescu: cum merg eu zilnic la DNA şi televiziunile de ştiri stau ciopor acolo, nu ar strica să se vadă Rolls-ul cu inscripţia pe el. Deh, merge cu subliminale :)
Mihai Răzvan Ungureanu, directorul Serviciului de Informaţii Externe, cu începere de la 8 decembrie 2007, şi fost ministru de externe al României, în perioada 2004-2007, a apărut de câteva ori în media în ultimii ani, dând o firească aură de mister activităţii serviciului pe care îl conduce, dar încercând să devoaleze vag, în limbaj diplomatic, activitatea spionilor români din străinătate.
Ungureanu n-a pierdut nicio ocazie să sublinieze profesionalismul spionilor săi.
Pe pagina web a SIE stă scris: "Un serviciu de elită, eficient şi dinamic, cu o atitudine proactivă, redutabil în confruntarea cu provocările contextului extern în care funcţionează, deplin integrat în comunitatea informativă naţională şi euro-atlantică. (...) Altruismul, anonimatul, sacrificiul reprezintă felul în care am ales să trăim, pentru că a lucra în SIE nu este doar un mod de a-ţi câştiga existenţa, ci este un mod de existenţă."
Iată că, în această după-amiază, s-a anunţat că secretarul I al departamentului politic al ambasadei României în Federaţia Rusă, Gabriel Grecu (în fotografie, de pe vremea când era însărcinat cu afaceri ad interim la ambasada României în Armenia, sursa foto: Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor), a fost reţinut fiind prins în flagrant cu aparatură de spionaj asupra sa, în timp ce încerca să obţină informaţii secrete de natură militară de la un cetăţean rus. Iniţial, agenţia RIA Novosti nu a precizat numele diplomatului. Ulterior, Interfax a citat un comunicat al FSB (Serviciul Federal de Securitate al Federaţiei Ruse), în care se afirmă: "Ministerul de Externe Rus a exprimat un protest faţă de partea română pe canale diplomatice în legătură cu activităţile lui Gabriel Grecu, incompatibile cu ststutul lui diplomatic. Cetăţeanul străin a fost declarat persona non grata şi i s-a cerut să părăsească Rusia într-un interval de 48 de ore."
Mai devreme, reprezentanţi ai FSB declaraseră agenţiei Interfax: "Ofiţerul Serviciului de Informaţii Externe din România, Gabriel Grecu, lucrând la ambasada României sub acoperirea de secretar I al departamentului politic, a fost reţinut de FSB în timp ce încerca să obţină informaţii militare secrete de la un cetăţean rus la data de 16 august 2010. (...) Echipamentul de spionaj confiscat de la agent dovedeşte activitatea sa ostilă la adresa Rusiei. O investigaţie este în curs de desfăşurare."
Se ştie că acoperirea spionilor sub ranguri diplomatice este o practică curentă a statelor. Numai că, dacă presupusul spion Gabriel Grecu a fost decoonspirat la acest mod, înseamnă că a fost un săpion prost sau cel puţin neglijent. În mod vădit, el a desconsiderat capabilităţile FSB.
În ciuda unor apropieri între Alianţa Nord-Atlantică şi Rusia, nivelul de ostilitate a rămas ridicat. Statutul de mare a putere al Rusiei a pălit după 1990 şi ruşii, în frunte cu prim-ministrul Putin, încearcă orice să şi-l recapete. Măcar prin contraspionaj.
Pe de altă parte, în ultima vreme, relaţiile între România şi Rusia nu traversează o perioadă prea bună. Însă reţinerea şi, apoi, expulzarea unui diplomat român de rang înalt sub acuzaţia de spionaj arată că lucrurile stau mai prost decât par. Astfel de incidente se rezolvă, de regulă, departe de ochii şi urechile presei. Faptul că această situaţie a fost făcută publică la acest mod şi în aceşti termeni denotă o tensiune de proporţii între cele două ţări.
În contextul în care România este membră a NATO şi a Uniunii Europene, lucrurile par şi mai complicate. În orice caz, evenimentul de azi este un mare semnal de alarmă pentru serviciile speciale din România. Sper ca Mihai Răzvan Ungureanu să fie mai reţinut pe viitor când îşi ridică în slăvi instituţia. Băsescu ce spune?
Actualizare: Prezenta pagină a fost vizitată şi de cineva de la Directoratul Comunităţii Informative (evident că în trafic.ro se văd IP-urile, aşa că a fost uşor de interogat baza de date RIPE ca să aflu lucrul ăsta). Omul folosea Internet Explorer 8, deh, sunt de stat. Măcar a avut grijă să nu se vadă sursa de unde vine, că altminteri îmi dădeam seama că gugăleşte. Foarte bine! Informaţi-vă de pe internet, băieţi!
După Marcel Hoară (vezi articolul Marcel Hoară, mitingul, oul şi apa minerală), iată că şi Emil Boc cade pradă furiei poporului. După ce autorităţile centrale au reacţionat foarte târziu la inundaţiile catastrofale din Moldova şi alte regiuni ale ţării, iată că Emil Boc şi Traian Băsescu au ieşit să înfrunte mulţimile furioase. Nu le-a fost uşor. Faţă de roşiile şi ouăle aruncate de doi fruntaşi PNŢ-CD către el (care nu şi-au atins ţinta), Emil Boc a replicat: "Eu nu am văzut nimic. Dar dreptul la protest al oamenilor nu poate fi oprit. Asta-i viaţa!"
Dacă reacţia lui Boc a fost una moderată, mai puţin moderată a fost reacţia autorităţilor faţă de cei doi atacatori. Cei doi bărbaţi au fost amendaţi cu câte 1.000 de lei pentru aruncarea de obiecte asupra unei persoane şi constituire de grup infracţional, iar femeia care-i însoţea cu 700 de lei pentru aducerea de injurii şi constituirea de grup infracţional. Halal calificare juridică!
Nici Traian Băsescu nu a scăpat de furia mulţimii care, probabil, l-a votat în decembrie 2009. Numai că el a profitat de aceste inundaţii pentru a testa toleranţa românilor la măsurile draconice de austeritate luate în ultima vreme.
În fotografia alăturată, îl puteţi vedea pe Valentin-Zoltán Puskás, judecător al Curţii Constituţionale, personajul care i-a dat astăzi peste cap planurile lui Traian Băsescu. Calculele hârtiei îl indicau pe judecătorul Puskás în tabăra puterii, el fiind propus în această funcţie de UDMR, uniunea fiind membră a coaliţiei de guvernare.
Curtea a declarat neconstituţionale art.9 din prima lege, care prevedea reducerea pensiilor cu 15%, şi art.1, lit.c din a doua lege, privind recalcularea pensiilor de serviciu ale judecătorilor, procurorilor şi judecătorilor, respectiv magistraţilor asistenţi la Curtea Constituţională.
Iată ce a declarat Puskás în legătură cu votul său, conform Gândul:
"Votul meu a fost împotriva tăierii pensiilor, care era o măsură neconstituţională. Am avut în vedere jurisprudenţa CEDO în materia pensiilor dar şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale din România.
Eu am intrat în şedinţa de ieri având deja un punct de vedere în legătură cu tăierea pensiilor colective. Îmi formasem deja o opinie când am studiat materialul şi aveam argumente juridice. Şedinţa de joi a fost întreruptă pentru că au fost ridicate probleme care nu fuseseră studiate de toţi judecătorii. Ne-am retras pentru a le clarifica. Spre exemplu, eu aveam nelămuriri în privinţa pensiilor speciale ale magistraţilor. În timpul dezbaterilor nu am simţit nicio presiune politică. De când am intrat în Curtea Constituţională nu am fost rugat de foştii mei colegi să votez într-un fel sau altul ci au lăsat pe consţiinţa mea cum să votez."
După circul din Camera Deputaţilor, când, după votarea lui Valer Dorneanu (PSD), PD-L a impus reluarea votului, mizând pe chichiţe procedurale, ca să fie aleasă propunerea lor, iată că planurile lui Băsescu au fost date peste cap de judecătorul Puskás. Lui Zeus i-a mai apus aura. Miza pe un scor de 5-4, iar rezultatul a fost 4-5. Este una dintre cele mai mari înfrângeri ale lui Traian Băsescu. Orice gambler mai pierde.
De data asta, miza este mare. PD-L a pierdut grav la Curtea Constituţională. Va avea acum o sarcină extrem de împovărătoare de a redresa economia ţării. Cu un rezultat catastrofal pentru România, dar şi pentru PD-L. Despre ce ne aşteaptă, citiţi aici.
Întâlnirea de aseară de la Palatul Snagov ţntre preşedintele Traian Băsescu şi reprezentanţii aleşi pe sprânceană ai PD-L a fost învăluită în mister, dar şi într-o mediatizare plină de presupuneri. Întâlnirea a căpătat proporţii uriaşe, în consonanţă cu problemele uriaşe ale României.
Aşteptările mari au condus la o decepţie mare pentru toate părţile. În esenţă, au existat trei mari puncte de vedere în interiorul PD-L, corespunzând diferitelor tabere: o tabără a cerut remanierea, o alta a cerut restructurarea Guvernului, iar o a treia a propus acordarea unei perioade de graţie actualului cabinet.
Cu isteţimea sa marinărescă şi cu instinctul său de animal politic, Traian Băsescu a impus soluţia care îi convenea cel mai mult: a temporizat lucrurile şi a decis ca evaluarea membrilor Guvernului şi eventualele restructurări să se facă după 1 septembrie 2010. Îl putem bănui că a vrut o perioadă de respiro şi că simţurile i s-au mai tocit, neputând să dea satisfacţie imediat vreuneia dintre taberele care doreau măsuri radicale.
Numai că, în spatele deciziei sale, există argumente solide şi extrem de pragmatice.
Soluţia restructurării guvernului, prin micşorarea numărului de ministere la 8 sau 10-12 este extrem de greu de pus în practică. O asemenea restructurare ar presupune votul Parlamentului şi, prin prisma aritmeticii votului la recenta moţiune de cenzură, ar fi posibil şi destul de probabil ca Guvernul să cadă cu totul.
Soluţia remanierii guvernamentale a fost considerată de Băsescu drept prematură, întrucât actualul executiv încă nu a încasat toate consecinţele măsurilor de austeritate adoptate prin netrecerea moţiunii de cenzură. Aplicarea măsurilor va accentua mânia populară şi situaţia din ce în ce mai tensionată va impune remanierea.
Astfel, Băsescu a cumpărat timp. În următoarele două luni, va chibzui adânc.
Imaginea alăturată, reprezentând sediul PD-L Sinaia, poate spune foarte multe despre PD-L, în general.
În primul rând, faptul că PD-L a amestecat politica cu afacerile. Aşa cum sediul din Sinaia găzduieşte, în acelaşi timp, sediul de partid, o casă de schimb valutar şi o farmacie (naturistă) este o imagine, în mic, a ceea ce găzduieşte în aceste zile Palatul Victoria. În cei aproape doi ani de criză, PD-L a avut grijă mai mult de clientela politică decât de gestionarea ţării.
În al doilea rând, este vorba de apetenţa pantagruelică a pedeliştilor pentru bani, ceea ce face ca pancarta cu cursurile valutare să fie în faţa celei de partid.
În al treilea rând, remediile naturiste pe care PD-L încearcă să le impună populaţiei, mai ales pensionarilor, în loc de a reduce nesăbuitele cheltuieli guvernamentale.
În al patrulea rând, după cum puteţi observa, PD-L nu vinde franci elveţieni, ci numai cumpără. Înseamnă că simte că sfârşitul este aproape şi îşi face provizii pentru exil :)
În al cincilea rând, PD-L pune garduri între el şi populaţie, asta ca expresie a popularităţii...
După cum anunţă Realitatea.net, preşedintele PSD, Victor Ponta, a anunţat că social-democraţii vor cere organizarea unui referendum naţional pe tema planului de austeritate anunţat de Guvern. Anunţul a fost făcut astăzi, la Vaslui.
"O să discutăm luni, în cadrul BPN, să facem tot ceea ce ţine de PSD pentru a solicita preşedinteleui realizarea unui referendum naţional pe tema măsurilor care trebuie adoptate pentru socoaterea României din criză, un referendum în care oamenii să fie întrebaţi şi să decidă prin vot dacă aceste măsuri ale domnului Băsescu sunt corecte", a spus Victor Ponta.
"Voi duce şi în parlament, la momentul angajării pe moţiune, semnalul oamenilor de jos, că încerc să îi oprim pe actualii guvernanţi să le spun că nu au legitimitate şi că singura soluţie e o întoarcere la oameni (...) Domnul Băsescu, care până în noiembrie a vorbit despre popor şi acum se întoarce împotriva propriului popor, va trebui să răspundă alături de domnul Boc pentru războiul împotriva propriului popor", a mai spus Ponta.
Mărtusrisec că l-am privit cu oarecare simpatie pe Victor Ponta în momentul în care a fost ales preşedinte al PSD şi am crezut că va încerca şi reuşi, măcar parţial, să reformeze partidul şi să-i îmbunătăţească imaginea publică. Ultimele sale evoluţii, inclusiv declaraţiile de mai sus, îmi arată că a îmbrăţişat populismul şi un stângism desuet, departe de social-democraţia europeană.
Astăzi, Asociaţia Magistraţilor din România, condusă de Mona Pivniceru, judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a remis un comunicat de presă în care se precizează că în fundamentarea măsurilor de reducere a pensiilor şi salariilor nu pot fi invocate prevederile art.53 din Constituţie, aceste măsuri fiind, în realitate, de natură a pune în pericol atât securitatea, cât şi siguranţa naţională.
Potrivit comunicatului, invocarea siguranţei naţionale ca temei al restrângerii dreptului "contravine conceptului de siguranţa naţională prevăzut de art.1 din Legea nr.51 din 1991". Sursa citată precizează că siguranţa naţională ar trebui să privească întreaga naţiune şi nu doar o parte a ei, reprezentată de categoria bugetarilor care au fost supuşi exclusiv măsurilor de austeritate.
"De altfel, nici un stat care a procedat la reducerea veniturilor nu a invocat motive de siguranţă şi securitate naţională, Guvernul dovedind astfel dispreţ faţă de drept şi statul de drept, redus doar la puterea executivă", se mai arată în comunicat.
AMR precizează că Guvernul nu a respectat principiul nediscriminării, măsura nefiind aplicabilă întregii populaţii.
"Măsurile dispuse de aceste legi vizează în mod exclusiv doar personalul din sectorul bugetar şi pensionarii, fiind excluşi de la aplicarea cu caracter general, sectorul privat, precum şi salariaţii regiilor autonome şi a celorlalte companii, la care Statul este acţionar, ale căror venituri implică şi o componentă bugetară importantă", mai spun reprezentanţii organizaţiei profesionale a magistraţilor.
Reamintesc faptul că prim-ministrul Emil Boc a declarat: "Această lege are ca temei articolul 53 din Constituţia României, de restrângere temporară a exerciţiului unor drepturi, şi anume este vorba de restrângerea acestora până la sfârşitul anului, până în 31 decembrie, urmând ca drepturile de pensii şi drepturile salariale pentru 2011 să fie stabilite prin legea bugetului pe 2011, prin noua lege a pensiilor şi prin noua lege a salarizării unitare a bugetarilor. Asta în condiţiile în care se realizează măsurile de restructurare a sectorului bugetar şi, pe de altă parte, de relansare a activităţii economice, astfel încât să avem resursele financiare pentru a putea vorbi de o creştere sănătoasă a salariilor şi pensiilor în anul 2011."
Articolul 53 din Constituţie prevede că exerciţiul unor drepturi sau al unor libertăţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacă se impune, după caz, pentru apărarea securităţii naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, desfăşurarea instrucţiei penale, prevenirea consecinţelor unei calamităţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
Deşi guvernul s-a ferit tocmai de posibila atacare în justiţie a respectivei legi, aşa cum scriam aici, încercând să fie nediscriminatoriu, micşorând salariile bugetarilor cu 25% şi nu fondul de salarii şi pensiile cu 15% (prin micşorarea punctului de pensie) şi fondul de pensii. Din comunicatul AMR rezultă clar că discriminarea poate fi invocată în eventualle procese. De fapt, este cunoscută poziţia publică a Monei Pivniceru, care a contestat prin toate mijloacele posibile micşorarea veniturilor magistraţilor, având pe această temă şi un conflict deschis cu preşedintele Traian Băsescu. Comunicatul AMR sună astfel ca o răzbunare, sugerând justiţiabililor motivele pe care judecătorii le-ar accepta în cazul unor procese care ar contesta prevederile viitoarei legi prind ajustarea deficitului bugetar.
S-a încheiat şedinţa de guvern în care s-a discutat ce măsuri de austeritate vor fi luate pentru atingerea ţintei de deficit bugetar de 6,8% din PIB. În esenţă, chiar în condiţiile măsurilor de austeritate, România va fi nevoită să se împrumute cu 8 mld.€ de pieţele externe, resursele interne fiind limitate. Expunerea băncilor româneşti pe clientul statul român au crescut, de la începutul crizei, de la 3% din active la 15% în prezent, după cum menţiona Mugur Isărescu, guvernatorul BNR, la conferinţa de azi.
Principalele măsuri anunţate rămân în vigoare: reducerea veniturilor salariale ale bugetarilor cu 25%, a pensiilor cu 15% şi a ajutoarelor de şomaj tot cu 15%.
Salariul minim va pe economie va fi de 600 lei, în scădere pentru sectorul bugetar de la 705 lei, şi pensia minimă de 350 lei.
Nu vor fi afectate:
- 35 de prestaţii sociale;
- alocaţia pentru copii primite până la vârsta de doi ani, în valoare de 200 lei, şi nici alocaţia pentru copii de 42 de lei, primită după vârsta de doi ani a copilului;
- alocaţia monoparentală şi cea pentru copii cu handicap;
- îndemnizaţia persoanelor cu HIV, a celor cu handicap grav, cu handicap mediu, ajutoarele pentru refugiaţi, pensiile invalizilor, ale veteranilor şi ale persecutaţilor politici;
- bursele studenţilor şi ale elevilor.
Cel mai interesant lucru este faptul că guvernul îşi va asuma răspunderea pentru legea care prevede restabilirea echilibrului bugetar, invocându-se art.53 din Constituţia României privind restrângerea temporară a unor drepturi cetăţeneşti. Acel articol se referă la măsuri legate de siguranţa naţională şi ordinea publică. Este neîndoios faptul că această găselniţă juridică va da naştere la multe procese împotriva statului român. Ea semnalează teama constituţionalistului Emil Boc tocmai în faţa unor eventuale procese. Această găselniţă este şi măsura neîncrederii popopulaţiei faţă de guvernanţi, de care cei din urmă încep să fie din ce în ce mai conştienţi.
Zilele trecute, a fost văzută o maşină a Curţii Constituţionale în curtea Palatului Cotroceni, chiar în ziua în care Traian Băsescu se consulta cu membrii arcului constituţional. Acum am aflat de ce...
"Dacă ne menţinem cheltuielile de după reducerea salariilor şi pensiilor, ar trebui să avem o creştere de 21 la sută a Produsului Intern Brut (PIB) ca să ne acoperim cheltuielile. Am ajuns într-un punct critic. Sigur, nu vreau să înţelegeţi că eu susţin că nu mai avem soluţii. Vreau să ştiţi că putem s-o mai ducem aşa încă doi ani." - Antena 3
"Nu puteţi cere pensionarilor să lase din pensii, câtă vreme unii nu renunţă la privilegii. (...) PDL şi-a asumat răspunderea programului de reformă şi trebuie să dea exemplu dacă doreşte susţinerea populară a reformelor. Am auzit pe la televizor tot felul de idei năstruşnice: că să privatizăm tot ce avem. Bun şi la anul din ce plătim pensiile şi salariile?" - Gândul
"Preşedintele ne-a cerut să renunţăm la afaceri. Mai exact, el se referea în special la demnitarii numiţi în funcţii. Ne-a spus că nu este corect să fii numit în funcţie şi să profiţi de pe urma acestea în favoarea propriilor afaceri", a declarat unul dintre participanţi pentru Mediafax.
Câteva nedumeriri:
- de ce nu iese Traian Băsescu să spună toate aceste lucruri în public, mai ales că este evident faptul că ştia că, precum în alte ocazii anterioare, aceste înregistrări vor ajunge publice?
- până acum nu ştia că politicienii fac afaceri sau au depăşit limita?
- ce vrea să spună cu "putem s-o mai ducem aşa încă doi ani"?
Este evident că guvernanţii sunt într-o degringoladă totală. Şi-au dorit cu ardoare puterea şi acum nu ştiu ce să facă cu ea, în afară de a-şi umfla buzunarele.
Marcel Hoară, un pedelist de frunte, măcar prin prisma apariţiilor televizate, minus perioada când pedeliştii au avut interzis pe ecranele televiziunilor mogulilor, a păţit-o astăzi. A fost invitat la studioul în aer liber al postului Antena 3, aflat chiar în mijlocul demonstranţilor de la mitingul de azi din Piaţa Victoriei din Bucureşti. Emisiunea s-a desfăşurat în condiţii grele, manifestanţii din jur încercând continuu să-l agreseze. După ce a plecat de la studioul improvizat, chiar a păţit-o, primind drept proiectil un ou şi turnându-i-se apă în cap, în timp ce poliţiştii comunitari încercau să-l extragă.
După ce poliţiştii comunitari l-au condus la Muzeul Ţăranului Român, aflat în apropiere, a fugit cu taxiul, după cum relatează Gândul.
Este evident că Marcel Hoară a fost trimis la sacrificiu. De altminteri, pedeliştii nu apar pe ecran decât cu ordin de la comenduire. Se ştia faptul că Marcel Hoară este antipatizat de mulţi dintre români. Aşa că gestul său era cu final aşteptat.
Despre personajul Hoară: "Boxer plin de şiretlicuri", deghizat într-un "bărbat blond, plăpând, cu ochelari (care pare mai curând genul nerd)", "spaima tele-show-urilor de nişă". "Când nu se uită arbitrul, loveşte adversarul cu capul în bărbie. Pe urmă îl ia iarăşi în braţe. Când face piruete întinde piciorul şi îşi seceră adversarul. Trebuie să recunoaştem că nu e deloc un boxer care să respecte vreo regulă. (...) Plin de sânge, fără doi dinţi, cu ochii tumefiaţi, precum Jake La Motta (din Raging Bull), rămâne în picioare clătinându-se şi rânjeşte către adversari." Greu de dibuit autorul acestor rânduri. Vi-l spun: Sebastian Lăzăroiu, consilier al preşedintelui Traian Băsescu. Articolul Pledoarie pentru Hoară a apărut pe blogary.ro în data de 12 aprilie 2010. Citiţi-l, e spumos.
Într-o declaraţie de presă încheiată în urmă cu câteva minute, Sever Voinescu, fost şef de campanie al candidatului Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale din decembrie 2009, dar aflat într-o opoziţie cu propriul partid, a ieşit să-şi apere tătucul. Văzând cât de groasă a devenit situaţia economică din România, Băsescu şi-a trimis la atac unul dintre intelectualii apropiaţi, care a făcut destulă dizidenţă în PD-L în ultima vreme, inclusiv pe blogul său. În esenţă, domnia sa a aruncat o mare parte din vina actualei situaţii economice în cârca opoziţiei, ceea ce, fundamental, este adevărat. Toată clasa politică este responsabilă pentru consecinţele crizei economice pe care o traversăm.
Sever Voinescu trece, însă, la un atac furibund la adresa PSD, continuând o idee exprimată de Traian Băsescu, cum că între protestatarii aflaţi în aceste zile în stradă s-au aflat persoane provocatoare trimise de anumiţi oameni politici. Mai mult, Voinescu afirmă că, în declaraţiile din ultimele zile, preşedintele PSD, Victor Ponta, şi secretarul general al PSD, Liviu Dragnea, ar fi instigat la violenţă cu ocazia marelui miting care va fi organizat mâine. Totodată, el lasă să se înţeleagă că, în cazul izbucnirii unor violenţe, PSD va fi responsabil.
Voinescu nu a suflat niciun cuvinţel despre PNL, deşi mai marii PD-L au tot bătut toba în ultimele zile că dezastrul economic de acum este greaua moştenire lăsată de Guvernul Tăriceanu. Atunci de PD-L a insistat, atât în decembrie 2008, după alegerile parlamentare, cât şi în decembrie 2009, după alegerile prezidenţiale, ca PNL să i se alăture la guvernare?
Evident că situaţia economică este catastrofală şi Guvernul Boc şi-a dovedit incompetenţa în gestiunea crizei şi a României. La fel de evident este faptul că ar fi necesară o colaborare între partide pentru a găsi cele mai bune soluţii din criză. Dar nu este mai puţin adevărat că partidele din opoziţie încearcă să capitalizeze actuala situaţie. Uneori iresponsabil.